O zi călduroasă, cu cer senin.

Cânt de păsări –
nici o adiere care
să miște frunze

La umbra unui măr bătrân, în șezlong, moțăie bunica. Pisica doarme la ea în poală. Bunicul scapă ziarul pe care încearcă să-l citească.

Se aude sirena trenului care aduce muncitorii la fabrică. Pisica, deranjată, se ridică și începe să-și lingă blănița, să se scarpine în urechi...

- Vine furtuna, spune bunica.
- De unde știi? întreabă bunicul.
- Îmi spune pisica.

Bunicul încearcă să citească, dar nu mai găsește nimic interesant. Privește spre cireșul vecinului. Acesta se leagănă. Printre crengile lui, vede cum norii mânați de vânt acoperă cerul.

- Pisica ta are dreptate. Vine furtuna! Să mergem în casă!
- Unde e pisica?
- S-a adăpostit pe undeva. Poate o găsim sub canapea…

Lăstunul zboară
la mică înălțime –
un strop de ploaie

Ploaia se întețește. Vântul leagănă prunii din fața casei. Câteva crengi se rup și cad. Trotuarul e plin de frunze.

Vrăbiile ciripesc –
prin ploaia ce se cerne
câte un fulger

În mai puțin de o oră, soarele își trimite razele printre nori. Bunicul iese să curețe trotuarul. Bunica mângâie pisica.

- Ar fi bine să mergeți să vedeți dacă a plouat și pe holda noastră…

În câteva minute, Dacia e în fața porții și eu ocup locul de lângă șofer. Plecăm la Vinerea.

Pe drumul de țară străjuit de plopi, câteva bălți ne spun că a plouat și acolo. Oprim să dăm o creangă uscată din fața mașinii.

De deasupra dealului dinspre vest, soarele se strecoară printre crengile plopilor.

Ploaie de august –
câteva raze de soare
poleiesc plopii

Lăsăm mașina în drum și mergem în lanul de porumb. Ploaia a venit la timp. Apa a potolit setea pământului. Frunzele porumbului dat în pârg foșnesc. Recolta se anunță bogată.

Părăsim lanul, nu înainte de a mai privi o dată plopii.

După furtună –
lumina amurgului
pe frunze de plop