mă simțeam de parcă aș fi sluțit
vânatul aș fi sluțit vânătorul

era om acolo îmi îndepărta praful de pe ochiul
stâng


începuse previzibil stivuiam îmbrățișări
nume felurite prinseseră a-mi folosi buzele

pământul abia mi se proptea de pași
atunci
am întâlnit mulți oameni
dar niciunul nu-și ținea așa ca acesta
ochii acoperiți
de-o oglindă
și nici pieptul lor nu era țintuit așa
ca al acestuia sub palmele mele amândouă cântând
să oprească

scursura, o lesă viu colorată
ca pentru moarte

și mi se părea că omul acela aducea a rampă
pentru singurătate