târziu niarne îți amintești răspunsurile
unele rămân necercetate bântuind ca stihiile nopții
prin lăuntru-ți cântărindu-ți șovăiala încercând
să rămână ascunse la sânul tău le strângi cu mâinile
ca pe niște porunci lăsate-n seama pruncilor
de mame când te trezești din somn le întâlnești în tainele
nepătrunsului îmbogățindu-te sau sărăcindu-te cu fiecare
fior din misterul căzut pe ochii tăi
altele încă le mai iscodești niarne întrebându-te
cât de încrucișate le sunt înțelesurile
nu știi sau nu vrei să recunoști că fiecare cuvânt
pierdut în tine te găsește aplecat scormonindu-i
tâlcu-i ascuns îl deșiri cu viteza suveicii când l-a
țesut de bătătură dacă sensul îți pare elocvent
îl vei găsi acolo ani și ani sfințindu-i slovele
adâncindu-ți-le adânc în inimă răsunându-ți
mereu în ureche ca un clopoțel de argint dar dacă sensul
va tremura în lumina înțelesului ca agonia în întuneric
atunci cu siguranță aripile avântului ți se vor zbate
iar buzele-ți vor crăpa de setea aceea nepotolită
doar dumnezeu lăsându-și stropu-i de liniște
să-ți curgă prin vene îți va reaminti că lumea nu sângerează
doar din ură nu lumea sângerează cel mai tare din
dragoste niarne prin sânge ne curge atâta înțelepciune
încât conștientul ne caută prin infinitele răspunsuri pe cel mai
mut putând fi auzit doar în ecoul multiplicat de bătăile
zgomotoase ale inimii restul se pierde în nemărginirea
dintre cer și pământ nemaicontând niarne


14 noiembrie 2011