Totul e alb... Aleea albă, în noapte, aprinde fanare albe... De plumb pare Luna dar conturul ei rămâne alb... Și mă așez pe banca solitară de lângă parcul înghețat... Siluetă perfectă se apropie... Își ascunde safirul buzelor după o batistă de mătase... Și ea albă...
E frig... Ger... Pașii ei o așează lângă mine... Șoptiri pe jumătate îi înseninează glasul blond și aproape mut de durere... Lugubrul ei veștmânt mă învăluie... Și-atât...