agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3196 .



Difuzorul
personale [ ]
amintiri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mioriþa Alba ]

2012-01-19  |     | 




Aveam aproape cinci ani când tata a venit însoțit de doi bărbați. Aceștia au întins niște sârme de la ușa care dădea în coridorul școlii până la noptiera de lângă patul tatălui meu.

Priveam fără să comentez, uitând de cartea cu poze pe care o răsfoiam.

Tata a intrat în bucătărie cu cei doi oameni. Bănuiesc că i-a servit cu ceva. După câteva minute, bărbații au plecat.

Am pus cartea la locul ei, în bibliotecă, și m-am apropiat de tata:

- De ce au mai tras și sârmele alea?
- Ai răbdare puțin! Am o surpriză pentru voi.

Am așteptat în liniște. Nu a trecut mult timp și portarul școlii a bătut la ușă:

- Intră, i-a spus tata. Te așteptam.

Omul adusese o cutie. În interiorul ei, era un obiect de care nu mai văzusem.

- Ce e obiectul ăsta? Îmi arăți și mie?

Fără să spună ceva, tata a desfăcut cablul, a băgat ștecherul în priză și a apăsat pe ceva. N-am observat ce era acolo. Am auzit: „Aici București. La al cincilea semnal va fi ora douăsprezece”.

- Cine vorbește? întreabă Nina.
- Se aude din difuzor.
- Aici nu e București! E Vișeu.
- De aici putem asculta ce vorbesc cei din București.

Am auzit apoi cântece, știri… Nu umblam la aparat. Nu voiam să-l stricăm. Ne bucuram că de acolo, din spatele bucății de pânză cu model mărunt, ne vorbește cineva.

Se înserase. Noi eram mai mult lângă noul obiect. Nici la masă nu am vrut să mergem decât după ce tata a „dat mai tare” difuzorul, să auzim din bucătărie. Am mâncat mai repede ca de obicei și ne-am așezat în fața difuzorului.

O melodie plăcută urmată de: „Bună seara, copii!”. Am devenit atente. „Veți asculta o poveste…”

- Difuzorul spune povești! Mămico, vino să auzi!

Eram numai urechi. Abia după ce vocea a spus: „Noapte buna, copii!” am îndrăznit să vorbim.

- De acum, în fiecare seară, veți asculta câte o poveste. Dacă nu voi fi acasă, îmi veți povesti voi ce ați auzit. Bine?
- Bine, tăticule! Nouă ne plac poveștile. Ai auzit ce frumos vorbesc actorii?
- Am auzit. Dacă vă place surpriza, să aveți grijă să nu stricați difuzorul! Mâine vă învăț cum se oprește, cum se pornește, cum se dă mai încet, mai tare. Acum, ați auzit: „Noapte bună!”. Mergeți la culcare!

Am ascultat și în câteva minute am fost deja în pat. Am adormit gândindu-mă la ceea ce am auzit și încercând să îmi imaginez cum de aud eu ce vorbesc oamenii din București.

În dimineața următoare, când ne-am trezit, difuzorul era pornit. Auzeam:

„Firicel de floare-albastră
Floare de nu-mă-uita
Poartă tu iubirea noastră
Prinsă-n gingășia ta…”

După un timp, a venit tata:

- Am promis că vă învăț să folosiți difuzorul. Priviți! De aici se reglează. Dacă dăm aceasta lamă în dreapta, auzim din ce în ce mai tare. Bine ar fi să nu dați până la capăt, că nu se mai înțelege nimic. Când o dăm în stânga, se aude mai slab, până când nu se mai aude nimic. Atunci, difuzorul e oprit.

Am făcut câteva încercări și am stabilit sunetul nu prea tare, dar nici prea încet. Ne plăcea să ascultăm muzica. Povestea de seară era printre preferatele noastre.

Într-o zi, tata îmi spune:

- La ora 5, voi vorbi la difuzor.
- Cum vei face asta? Știu că aici se poate doar auzi.
- Să asculți la ora 5. Bine?
- Eu nu știu când e 5.

Tata a luat ceasul deșteptător de pe dulap. Îl ținea acolo să nu-l stricăm.

- Când limba mare e sus, iar limba mică e la 5, atunci e ora 5. Ai înțeles? Cunoști cifrele. Da?
- Știu cifrele. Știu să dau mai tare sunetul și sunt sigură că voi asculta. Poate că Nina o să doarmă, dar eu nu. Sunt foarte curioasă.

La ora 5, o voce din difuzor anunță: „ Bună seara! Aici Stația de Radioficare din Vișeu de Sus. Vă prezentăm emisiunea noastră săptămânală. Vom începe cu un cântec maramureșean interpretat de Victoria Darvai. Apoi, îl vom invita la microfon pe tovarășul Dumitru Grad. El ne va vorbi despre importanța zilei de 1Mai. Vom difuza în continuare muzică populară din țara noastră…”

Tocmai intra pe ușă mama. I-am făcut semn să nu spună nimic. Am ascultat amândouă.

- Ce bine se aude cum vorbește tata! Nu prea înțeleg ce e cu 1 Mai, dar îmi place să-l ascult. Mâine le voi spune tuturor că tata a vorbit din această cutiuță fermecată!

Am așteptat cu nerăbdare să vină tata acasă. I-am povestit Ninei ce am auzit, dar pe ea nu o interesa. Îi plăcea să asculte muzică. Și încerca să danseze.

După masa de seară, ne-am apropiat de difuzor. Așteptam povestea.

- Tată, cum încap artiștii în cutia asta? , întreabă Nina.
- Artiștii nu sunt acolo.
- Dar unde sunt?
- La București.
- Atunci, ce e în cutie?, vreau eu să aflu. Poți să ne arăți?
- Da. Știi unde e șurubelnița? Adu-o!

Am alergat în bucătărie, am deschis sertarul în care tata își ținea uneltele cu care mai repara câte ceva în casă și am adus șurubelnița. Tata a oprit difuzorul. L-a așezat cu partea cu pânza în jos. A luat șurubelnița și a desfăcut patru șuruburi. A scos capacul din spate și am văzut niște sârme, un fel de pâlnie, un magnet… Nimic interesant. Nina a fost foarte dezamăgită. Ea credea că va vedea niște păpușele care vorbesc.

- Trebuie să punem capacul la loc, că urmează povestea. Sper că v-ați lămurit! De acum, numai de aceasta pârghie mișcați.
- Ce e aia pârghie, întreb eu.
- Lama asta de metal. Mai multe îți voi spune altă dată. Acum, începe „Noapte bună, copii!”.

Difuzorul a devenit un bun prieten. Când ploua, nu ieșeam în curte. Ne găseam ceva de făcut în timp ce ascultam muzică. Am descoperit mai târziu teatrul radiofonic și am învățat mai multe cântece. Dar cel mai mult îmi plăcea cum cântau Dorina Drăghici și Nicu Stoenescu:

„Firicel de floare-albastră
Floare de nu-mă-uita…”

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!