prea multe drame la tv în paturi și pe mese goale de conținut buzele noastre sărută cearșaful cu fața spre răsărit visăm la tancuri & bombe geniale la marte și venus la lună și soare nu ne mai ajunge pământul ăsta mai vrem și alte planete să distrugem inteligent ca niște viruși conceptuali în schemele universului contorsionat sub cumulul de funcții și vicii noi șefii naturii votăm contra mereu contra destinului contra adevărului contra luminii ieșim dintr-o gaură neagră și toată viața fugim spre capătul resentimentelor noastre ce cresc odată cu nivelul de trai al obiectelor înconjurătoare ca într-un puzzle infinit imaginea lor se compune și descompune din bucățile oamenilor devorați la un moment dat din visele lor neîmplinite din graba cu care i-am părăsit ca pe niște victime a-priori pentru că pur și simplu nu mai aveam răbdare să ne explicăm propriile eșecuri pentru că pur și simplu nu ne mai păsa de înmulțirea speciei sau de răstignirea domnului în fiece frază rostită sau nu se ascunde un poem de succes