agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ muÈ™cătura din priviri ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-04-15 | |
pe patul nostru gem niște femei
goale toate sunt tu și tu ești toate când aduci noaptea acasă te-așezi peste ele jucăușa nu mai are vlagă curva se întoarce-n fecioară amanta își smulge aripile soția se proslăvește mamă iubita rătăcește voalul copila se-ntoarce-n iarbă și tot ce mai rămâne ești tu femeia cruce în golgota fatalității întrebându-te cât ești tu din tine te strigă cineva și nu-ți pasă privești holbândă chipul pistruiat te schimonosești elucubrant oglinda nu poate vedea în tine în tinele muncit de toane întorci capul spre stânga spre dreapta ridici bărbia s-a păstrat bine fardul parcă ai mai trage un fum din mine chiar dacă sunt cel mai nereușit magazin de vise oricum nu vom ști niciodată de ce am eșuat întâi chin sau destin și-ncă un fum nu vom ști niciodată de ce ne latră cățeaua pe sub microscop nu vom ști niciodată și cred că e mai bine așa regăsiți în candoare până la ultimul strop de otravă viața nu este un sonet doar moartea să-ți spun despre mine de câte ori m-am sinucis am uitat încă mai ies gheare din piept care se-ntorc să mă sugrume dar nu mă mai opun am învățat să mor în noi oricum n-am trecut prin lume ca prin fața unei miraze poate doar rugile să-mi fi rămas colți sângerând în pulpa proniei și nu-mi mai pasă m-am saturat să stau în fața trecutului să dau socoteală pentru viitor să desenez sori și ulii cu patima ta amăgitor Mai știi de câte ori ne-am regăsit inimile străpunse de cârligele noastre, ancorați unul în celălalt, așteptând să ne doară? cred că m-ai auzit prin somn prea te-ai încleștat în mine și te pisicești pe sub zâmbetul pur acum mai bine plec să-mi fac un ceai din spinii buchetului pe care ți l-am dăruit am unele neliniști în gândurile colorate cu mirosul florilor de câmp culese din sufletul meu unde visez uneori la decuparea omului din om dar să-ți spun un secret la marele pas mă simt ca-ntr-o celulă din care nu vreau să evadez afară mă așteaptă înăuntrul gata să mă-mpingă înapoi în noi să ne injectăm zâmbete să ne trecem degetele prin păr să ne zugrăvim jurnalele cu gemete carpe diem într-un felinar ruginit fugind de himere jumătate proști jumătate gângănii efemere dormi lin și mă desfăt plimbând un deget pe coapsa ta albă zâmbind gărgăriței care ți s-a așezat pe pântec mi-a șoptit să-ți cuprind ușor sânul cu podul palmei și te-ai foit răsfățându-te pentru o clipă apoi ți-am cuprins buzele cu buzele mele gărgărița își luase zborul și m-ai mușcat crezând că-s dimineața sau o căpșună am înghițit durerea vinovat că ți-am tulburat somnul și m-am întors în mine refugiul din absență unde nu mai aveam aceleași mâini iar ochii ni se întâlneau tot mai rar deși împărțeam același divan călătoream unul prin amintirea celuilalt și ne stingeam cu precizia unei ploi de mai așteptând să ne dăm sensurile înapoi decât să-l hăcuim pe cupidon mai bine să ne tatuăm dragostea pe tălpi și să zdrobim tot ce-i cupid în lumea asta să răsucim zâmbete pe fusul pamentelor la care ne vom întoarce negreșit nimic și uneori bolovan prăvălit peste racle pline cu tristeți poți să mă smulgi dintre sepulturi doar amintindu-ți de mine când rătăcesc timid în gândurile tale atunci îmi este cel mai dor de chipul înstelat de genele tale chiar dacă de ceva vreme ai colții înfipți adânc în mine în carnea și sângele meu și încă mai văd mormane de pământ care au uitat să viseze întocmai acum acum când suntem creatori și diletanți am mâzgălit paginile prea devreme gândind c-am izbutit să uit să uit și să uiți însă lighioanele nopții au bătut neobosite stânca frântă de sminteală iată-mă și iartă-mă îți spuneam turnând nimicuri în forme așteptânde și mărturisiri coapte la foc mic ca niște ghiulele de dor smucite din suflet catapultate care te nimereau în creștet și în piept în sufletul tău amorțit de dorurile mele înroșite cu dalta mâniei sfârâind un cântec trist de marmură colorată plăsmuit parcă din pulberea noastră se aud ecourile tălănguței smulse din reduta desăvârșirii cling cling elogiu celor cinci pahare cu vin roșu cucerind treptele de nori torcând ocheade și pleoape de amor înfrigurați aproape lubric acum acum ca și atunci ceva înspăimântător de greu te apasă pe stern cu puterea unei iubiri petrecute captivă într-un apoi cutezător te face să te cuprinzi înfrigurată coșmarul acesta nu-i un frison rătăcit sau vreun asfințit răstignit de farisei râurile cu jar sunt vii și ard lugubru până-n slăvitele unghere ale sufletului ghemul vesel și uituc râcâie ușa las-o pe biju să intre huzur maldăr de blană se năpustește-ntre cearceafuri și pe sub gene ne scuipăm zulii mustăcind căldura mângâierii tale rătăciți între perne două intervale de piatră bolnave de-nsingurare și jind te poftim în necuvinte fiecare metamorfoza unui sens nu știu despre biju dar eu eu vreau să-ți fiu penel peste sticlă și molitvă ghemuită-n bură prapleu și curcubeu sub crugul întristat doi bătrânei pe bulevard la braț nu știm cum se zugrăvește nesfârșirea douăzeci și șapte sunt ghiont și extaz cinci inventate și reinventate cuprinse și necuprinse de vremea noastră mănunchi cu mângâieri și aceleași fragede sărutări se-ntorc între noi când unele săptămâni curg duios în alint altele se prăvălesc printre flori anapoda cu gustul lor infinit de ciocolată albă și nu ne place nici glastra cu decepții nici cofa cu fabulații schițând o mină gravă îți fixez chipul și mă întreb cum ar fi să mă ascund în tine în liniștea lungă din obscurul tău enigmatic să mă strecor tainic și să decelez secretul răspuns la șoapta post îngerească Ai grijă de noi, iubito. mă cauți prin somn pe pat sau prin vis aș vrea să știu unde mă cauți tot mai des acum și ai dibuit că mă predau giulgiului de teama c-ai să mă găsești și n-am să izbutesc mângâierea suavă pe care o cerți în vis în nopțile lungi și scorburoase însoțite de agripnia cu jumătate de suflet doimea pe care n-o va privi nimeni vreodată nici măcar tu n-o vei cunoaște pentru că am să tânguiesc până-n dimineață și-am să mă sustrag temeiului în numele rezonului la răsărit vom fornăi împreună cu deșteptător cu tot
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate