pe patul nostru gem niște femei
goale
toate sunt tu și tu ești toate
când aduci noaptea acasă
te-așezi peste ele
jucăușa nu mai are vlagă
curva se întoarce-n fecioară
amanta își smulge aripile
soția se proslăvește mamă
iubita rătăcește voalul
copila se-ntoarce-n iarbă
și tot ce mai rămâne ești tu
femeia
cruce în golgota fatalității
întrebându-te cât ești tu
din tine

te strigă cineva
și nu-ți pasă

privești holbândă chipul pistruiat
te schimonosești elucubrant
oglinda nu poate vedea în tine
în tinele muncit de toane
întorci capul spre stânga
spre dreapta
ridici bărbia
s-a păstrat bine fardul

parcă ai mai trage un fum din mine chiar dacă
sunt cel mai nereușit magazin de vise
oricum nu vom ști niciodată de ce am eșuat întâi
chin sau destin și-ncă un fum
nu vom ști niciodată de ce ne latră cățeaua
pe sub microscop
nu vom ști niciodată
și cred că e mai bine așa
regăsiți în candoare
până la ultimul strop de otravă
viața nu este un sonet
doar moartea

să-ți spun despre mine
de câte ori m-am sinucis
am uitat
încă mai ies gheare din piept care se-ntorc să mă sugrume
dar nu mă mai opun
am învățat să mor în noi
oricum
n-am trecut prin lume ca prin fața unei miraze
poate doar rugile să-mi fi rămas colți
sângerând în pulpa proniei
și nu-mi mai pasă
m-am saturat să stau în fața trecutului
să dau socoteală pentru viitor
să desenez sori și ulii
cu patima ta
amăgitor

Mai știi de câte ori ne-am regăsit
inimile străpunse de cârligele noastre,
ancorați unul în celălalt,
așteptând să ne doară?
cred că m-ai auzit prin somn
prea te-ai încleștat în mine
și te pisicești pe sub zâmbetul pur
acum
mai bine plec
să-mi fac un ceai din spinii buchetului pe care ți l-am dăruit
am unele neliniști în gândurile colorate cu mirosul florilor de câmp
culese din sufletul meu unde visez uneori la decuparea omului din om

dar să-ți spun un secret
la marele pas
mă simt ca-ntr-o celulă din care nu vreau să evadez
afară mă așteaptă înăuntrul
gata să mă-mpingă înapoi
în noi
să ne injectăm zâmbete
să ne trecem degetele prin păr
să ne zugrăvim jurnalele cu gemete
carpe diem într-un felinar ruginit
fugind de himere
jumătate proști
jumătate gângănii efemere

dormi lin
și mă desfăt plimbând un deget pe coapsa ta albă
zâmbind gărgăriței care ți s-a așezat pe pântec
mi-a șoptit să-ți cuprind ușor sânul cu podul palmei
și te-ai foit răsfățându-te pentru o clipă
apoi ți-am cuprins buzele cu buzele mele
gărgărița își luase zborul
și m-ai mușcat
crezând că-s dimineața sau o căpșună
am înghițit durerea
vinovat că ți-am tulburat somnul
și m-am întors în mine
refugiul din absență
unde nu mai aveam aceleași mâini
iar ochii ni se întâlneau tot mai rar
deși împărțeam același divan
călătoream unul prin amintirea celuilalt și
ne stingeam cu precizia unei ploi de mai
așteptând să ne dăm sensurile înapoi

decât să-l hăcuim pe cupidon
mai bine să ne tatuăm dragostea pe tălpi și
să zdrobim tot ce-i cupid în lumea asta
să răsucim zâmbete pe fusul pamentelor
la care ne vom întoarce
negreșit

nimic
și uneori bolovan
prăvălit peste racle pline cu tristeți
poți să mă smulgi dintre sepulturi
doar amintindu-ți de mine
când rătăcesc timid în gândurile tale
atunci îmi este cel mai dor
de chipul înstelat
de genele tale
chiar dacă de ceva vreme
ai colții înfipți adânc în mine
în carnea și sângele meu
și încă mai văd mormane de pământ
care au uitat să viseze
întocmai acum
acum când suntem creatori
și diletanți

am mâzgălit paginile prea devreme
gândind c-am izbutit să uit
să uit și să uiți
însă
lighioanele nopții au bătut neobosite
stânca frântă de sminteală
iată-mă și iartă-mă îți spuneam
turnând nimicuri în forme așteptânde
și mărturisiri coapte la foc mic
ca niște ghiulele de dor smucite
din suflet catapultate
care te nimereau în creștet și în piept
în sufletul tău amorțit de dorurile mele
înroșite cu dalta mâniei
sfârâind un cântec trist de marmură colorată
plăsmuit parcă din pulberea noastră

se aud ecourile tălănguței
smulse din reduta desăvârșirii
cling cling
elogiu celor cinci pahare
cu vin roșu
cucerind treptele de nori
torcând ocheade și pleoape de amor
înfrigurați aproape lubric acum
acum ca și atunci
ceva înspăimântător de greu te apasă pe stern
cu puterea unei iubiri petrecute
captivă într-un apoi cutezător
te face să te cuprinzi înfrigurată
coșmarul acesta nu-i un frison rătăcit sau
vreun asfințit răstignit de farisei
râurile cu jar sunt vii și ard lugubru
până-n slăvitele unghere ale sufletului

ghemul vesel și uituc râcâie ușa
las-o pe biju să intre
huzur maldăr de blană se
năpustește-ntre cearceafuri
și pe sub gene ne scuipăm zulii
mustăcind căldura mângâierii tale
rătăciți între perne
două intervale de piatră
bolnave de-nsingurare și jind
te poftim în necuvinte
fiecare metamorfoza unui sens
nu știu despre biju dar eu
eu vreau să-ți fiu penel peste sticlă și
molitvă ghemuită-n bură
prapleu și curcubeu sub crugul întristat
doi bătrânei pe bulevard
la braÈ›

nu știm cum se zugrăvește nesfârșirea
douăzeci și șapte sunt ghiont și extaz
cinci inventate și reinventate
cuprinse și necuprinse de vremea noastră
mănunchi cu mângâieri și aceleași fragede sărutări
se-ntorc între noi când
unele săptămâni curg duios în alint
altele se prăvălesc printre flori anapoda
cu gustul lor infinit de ciocolată albă
și nu ne place
nici glastra cu decepții
nici cofa cu fabulații

schițând o mină gravă îți fixez chipul
și mă întreb cum ar fi să mă ascund în tine
în liniștea lungă din obscurul tău enigmatic
să mă strecor tainic și să decelez secretul
răspuns la șoapta post îngerească
Ai grijă de noi, iubito.

mă cauți prin somn
pe pat sau prin vis
aș vrea să știu unde mă cauți
tot mai des acum și
ai dibuit că mă predau giulgiului
de teama c-ai să mă găsești și
n-am să izbutesc mângâierea suavă
pe care o cerți în vis
în nopțile lungi și scorburoase
însoțite de agripnia cu jumătate de suflet
doimea pe care n-o va privi nimeni vreodată
nici măcar tu n-o vei cunoaște
pentru că am să tânguiesc până-n dimineață
și-am să mă sustrag temeiului
în numele rezonului
la răsărit vom fornăi împreună
cu deșteptător cu tot