la plinirea vremii iubita mea s-a revăzut cu iubita lui kafka
am înțeles cât de dificil pot fi
ca o vârstă pe care vrei s-o părăsești
însă înțelegi că nu te poți lepăda de trecut
pentru că totul ți s-a oferit de undeva de foarte departe
și orice impietate și nebunie pe care ai trăit-o
a fost mai mult decât o banală declarație de dragoste
o strângere de inimă pentru că ti-a fost dat să mori de atâtea ori
și destinul ca un animal de pradă te-a sfâșiat clipă de clipă
scurgerea vorbelor nerostite dinspre un suflet spre celălalt
era o personificare a albatrosului lui baudelaire
împiedicându-ne printre cuvinte împleticindu-se printre oameni
al căror chip pare a nu se odihni niciodată pradă un subconștient insuficient
eliberat de aprige năzuințe și pentru a căror ducere la bun sfârșit
te-ai luptat cu un imperiu uriaș lăsat de părinții din părinți
devenisem tu și eu eram cel care zăceam pe patul imaculat de spital
și boala de care suferise kafka era incurabilă ca și cea a lui dostoievski
durerea nu putea adormi spiritul nici cu patru sute de psihanaliști
cu toții imuni față de literatură și față de o viață a cărei frumusețe
nu poate fi descrisă decât cu tăcerea unui timp
rămas suspendat între cer și pământ
adevărul înclină dinspre starea de fapt a firului subțire ce-nconjură pământul
și sferele de polistiren pe care le aruncam în apa vie a dumnezeirii
care purta numele tău de fată din vis cu ochii de aur
cucerindu-te am petrecut ca ocnaș al suferinței și fiecare lovitură
în piatra dură scotea la suprafață un și mai cumplit adevăr
omul ce nu poate scăpa de luciditate își dorește iubirea
de aceea își sapă morminte ale pedepsei de a se fi născut
și nici o pedeapsă nu e prea mare decât aceea pe care ți-o aplici singur
după ce ți-a fost dat să fii hrănit cu pâinea și apa întristării
singura umbră de fericire aparține copilăriei și jocului
insa când brusc copilul intr-o noapte ți-a pus o întrebare prea grea
ca o revelație ai vrea ca totul să rămână acolo la logica inimii
unde părinții din părinții se spală pe față cu aerul tare al cosmosului
și copilăria te cheamă acolo la masă cu geniile tuturor timpurilor
care au făcut și ele numai și numai trăsnăi
și din acele prea grele întrebări ți–a fost dat să-ți fie trupul umplut de răni
noaptea coboară peste noi ca un balsam al fragilității de a mai exista pe lume
și ceea ce urmează pare a fi o nouă dimineață
în care-ți voi cerși dragostea ca-n ziua dintâi