Pentru a lăsa în urmă ceva scris este nevoie de timp și de efort. Energia însăși nu este altceva decât o dâră pe care o lasă în timp orice existență. În această idee, voi parcurge pașii povestiți ai unui interviu pe care Alina Manole, l-a așeazat între mine și publicul care a fost prezent la Iași, cu ocazia lansării cărții mele ,,Eseuri despre înțeles”, în ziua de 27 aprilie 2012.

Nu am dreptul să las în uitare acele clipe, inclusiv dacă nu sunt interesante pentru cineva anume. Ele au aparținut celor prezenți atunci și mai ales au aparținut cărții, entitate liberă, ce nu mai este doar o creație sau doar o parte a mea.

Ideea Alinei Manole, aceea de a discuta despre carte cu mine, astfel încât aceeași pași pe care îi parcurge o lansare de carte, să fie făcuți, dar cu totul alfel, în prima clipă m-a uimit. Și poate m-a și descumpănit. Dar în cea de a doua clipă mi-a plăcut. Inteligența ei a început să sclipească, ceea ce m-a provocat și mi-a făcut plăcere.

Alina M. – Vorbind despre cartea ,,Eseuri despre înțeles,, de ce eseu și nu poezie? Textele din carte, nu sunt cu adevărat o curgere de proză dar nu sunt cu adevărat nici o curgere de poezie. Sunt un colaj creator între aceste două feluri de a scrie.

Cornel M. - Poezia se poate ascunde de idee. Ori dorința mea este aceea a înțelegerii ideilor. Cum să vorbești despre înțelesuri, chiar dacă lumea acestor înțelesuri este parte a vieții unui om, adică este și o poezie trăită, dacă nu folosești limbajul lungit, cel al prozei?
A scrie poezie, însemnă a scrie rânduri anume neterminate. Sărind pe următorul rând, în acel spațiu rămas nescris, spațiul ce ar duce până la capătul rândului, râmân nenumărate acunderi ale autorului. Ori sinceritatea este prima nevoie a scrisului. Poezia poate fi sinceră sau nu, însă proza te face imediat ridicol, atunci când maschezi ceva, chiar și pentru frumusețea tehnică a unor raționamente neverosimile. Și cel mai netalentat dintre cititori are un senzor înăscut pentru depistatarea nesincerității unui text.
Dar nu asta era important. Să mă asigur pe mine că nu voi fi nesincer, ci pur și simplu îmi place să scriu așa, adică să scriu rândurile până la capăt.

Alina M. – Interesantă poziție pentru geometria ideatică a rândului scris. Crezi că sinceritatea este o forță necesară, în scris?

Cornel M. - Cred că sinceritatea este singura forță ce poate aduce trăinicie unui text. Nu vorbesc despre frumusețea textului și despre talent, sau despre culorile lui nenumărate, fie vers fie nevers, ci vorbesc despre adevărul dintre pană, adică gândul autorului și cerneala căzută pe hârtie, adică adevărul copie, acel conținut lansat pentru ceilalți, adică spre gândurile vieții cititorilor, spre trăirile și ideile lor. Să nu uităm că toți oamenii suntem făcuți la fel, și într-un fel sau altul toți știm, în fond, despre ce este vorba.

Alina M. – De ce a fost nevoie de o astfel de carte? Pentru că nu este una obișnuită. Am citit-o acum un an, cu grijă cumva și cu un efort, dar un efort care a meritat. Îmi dau seama cât a trebuit să muncești.Atât pentru conținut cât și pentru formă.

Cornel M. - Nu știu dacă a fost o ,,muncă”, așa cum se înțelege prin cuvântul ,,muncă”, adică un efort obligat, îndreptat spre o nevoie de neocolit. Nu. Eu cred că a fost o nevoie liberă, îndreptată spre o muncă anume, situație ce în acest caz este absolvită de dificultatea muncii. Este vorba de o stare de a fi nevoit să înțelegi. Iar tărâmul necesar a fi explorat pentru a înțelege, este deja pe ramurile de la soare ale pomului, cu fructele cele coapte. Trebuie doar să întinzi mâna.

Alina M. – Eu, ca femeie, am avut senzația că pe alocuri ai scris mai bine despre ceea ce simte o femeie, decât ar fi scris o femeie chiar. Este posibil?

Cornel M. - Este posibil. Pentru a iubi o femeie este nevoie de a înțelege o femeie. Ori dacă descrii ceea ce este de înțeles pentru o ființă, fie femeie fie bărbat, acel sentiment sau acea stare devine firească orișicui.
Soția mea Gabriela, este aici, cu mine, la sute de kilometri de casă, pentru această carte, în primul rând pentru că încearcă să mă înțeleagă pentru ca apoi să mă poată iubi. Nu? Câți oameni se iubesc doar, fără a se înțelege. Pare a fi o nevoie anume pentru ,,înțeles”. Este și unul ditre mesajele cărții, acela de a încerca mereu o înțelegere a jurului tău. A căuta un înțeles care cuprinde și în care se regăsesc toate.

Alina M. - Crezi că ,,eseul despre înțeles”, așa cum îl scrii tu, poate cuprinde atât accente poetice cât și o sistematizare specifică prozei? Folosind tehnica eseului, scris de către tine într-o formă inovată, specifică ție, se poate vorbi despre ,,sentimente" și despre ,,lucruri" cu o aceeași putere?

Cornel M. – Nu știu dacă o tehnică anume contează. Ci este ceva separat de tehnic, este vorba despre ,,întrebări". Întrebările sunt cele greu de pus. Oamenii fug după răspunsuri, neștiind că de fapt întrebările sunt cele care contează mai mult.
Cine își pune întrebări și nu cunoaște răspunsuri, dar dorește să le afle, va căuta. Iar cine va căuta și nu va găsi răspunsuri, va călători doar prin pașii unor întrebări spre răspunsuri.
Aceste călătorii sunt de fapt eseurile. Prin acest tip de text, ,,eseul-poem", probabil că nu doar idei despre lucruri ajung în mintea cititorului ci se strecoară concomitent și unele sentimente/stări în sufletul lui.
Am scris cartea pentru a mă obișnui cu întrebările. Răspunsurile aducătoare de înțeles sunt rare și conțin un adevăr de regulă perimat sau urmând a se perima. Doar căutarea înțelesurilor este importantă, perpetua lor căutare. Întrebările sunt invarianții unor adevăruri posibile și nu răspunsurile.



Nu știu în ce măsură am reușit să descriu acea discuție-interviu, mânuită de către Alina Manole. Ideile sunt cele pe care le-am reținut, doar ideile principale, și le-am dat o formă cât mai apropiată de conținutul a ceea ce s-a vorbit atunci. Nu pot să redau și restul discuțiilor care au avut loc. Aceste discuții s-au estompat firesc.



Ce voi face acum? Le mai mulțumesc o dată Alinei Manole și domnului Dumitru Grumăzescu pentru primirea cărții și pentru găzduirea lansării acesteia.
Le mulțumesc și tuturor celor prezenți atunci, domnilor: George Petrone, Vasile Vajoga, Vasile Larco, Sorin Poclitaru, Tulio Tanca, Ion Bolocan, Larisa Iordache.
Pentru mine a fost o cinste prezența acestor personalități ieșene, din Academia Veche ,,Păstorel,,. Inteligența și buna lor cuviință mi-au adus bucurie.

Este posibil să fi fost acolo și persoane căroara nu le-am menționat numele, lucru pentru care îmi cer scuze.
Am cunoscut și m-am împrietenit cu acea ocazie și cu ieșenii George Arhip și Florin Enescu, două persoane plăcute și cu un interesant aer pitoresc și universitar.
O absența regretată a fost pentru mine cea a criticului Paul Gorban. Oricum, zilele cărților nu sunt niciodată sfârșite.
Le mulțumesc și prietenilor de la Vaslui, lui Costel și Mihaelei Cojocaru, care au bătut drumul până la Iași pentru noi. Revederea cu acești vechi prieteni a fost o altă răsplată.

Am vorbit nu de mult la telefon cu domnul Dumitru Grumăzescu. Era încântat de faptul că zilnic se întâmplă la Galeriile domniei sale câte un eveniment de cultură și spirit. Era vesel și plin de viață. Am reașezat împreună ideea de ne revedea la anul, la Iași, cu noua mea carte, ce își așteaptă apariția.