agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-10-15 | |
grupaj casnic (unde s se citește și z)
1. câteodată obosești să fii liber și te joci de-a boemul încurcat de griji: pui amanta să te-ncătușeze – neavând cătușe la-ndemână, te trezești cu mâinile prinse-n sârmă ghimpată și sufletul acasă, acel ipotetic acasă, se ascunde bine contractul nupțial care e în favoarea oricărei …Ea (partidul soacrelor a luat hotărâre majoră nu-și mai primesc odrasele-napoi, treaba cu te-duci-la-mă-ta a picat) câteodată obosești să fii liber și te joci de-a boemul încurcat de griji profiți oarecum și deșiri sârma aia visând …firul Ariadnei cu prețul vieții, temerar, te-ntorci precum câinele-n lanț, scrii vreo două poeme (cu rimă, desigur) în căușul palmei femeii dintâi și te bucuri să fii liber să speli vasele chiar dacă n-ai mâncat tu… 2. fără să-și spele mâinile mângâie umerii altui bărbat - poemul tău devine afrodiziac… ție îți acceptă minutul erect (că ei nu-i trebuie) doar în poziția misionarul – n-ai vrea s-o vezi acum, ce-i face ăluia…? l-a mințit c-ai bătut-o, neglijat-o că ești microbist iubitor de bere (și iarăși speli vasele, de data asta-n liniște, bucurându-te de libertatea să ții telecomanda o juma de oră…) migrena ei este semnul bun al împăcării sunteți identic de extraconjugalnici - și iarăși obosești să fii liber 3. nu mai da gunoiul sub preș mături ca negustorii evrei, dinspre ușă spre fundul casei pentru spor, (crezi…?) ia-ți tensiunea mai des, fă-ți analizele, aleargă sau mergi pe jos îmbracă-te în culori vii, deschise dar nu te vopsi uită bancurile alea vechi, fii și tu mai vesel, lasă naibii oglinda, bărbierește-te pe semi întuneric… și spune-i la mulți ani în fiecare dimineață dac-ai uitat ziua când v-ați căsătorit n-o întreba, iar dacă mimează orgasmul mulțumește-te și așa, doar tu scrii poeme cu pompa de le bicicletă umflă-ți aura duminica du-te la biserică (dă bine - și nu mai da naibii gunoiul sub preș, ți-am mai spus doar) 4. pândește-o - face cumpărăturile, adică șoping, doar de la molul ăla sau ăla unde și… lumea bună se coafează plus all-inclusiv la cutare salon unde și… te duce la braț, stângace oarecum vizibil iritată prin fața vitrinelor anume deja-ți vorbește ca alea din telenovele și nici nu ți-ai dat seama amicele ei de cafea îți par bune rău… (dacă te laudă lor ești mâncat…) florile din vază, din ce în ce mai proaspete, (nu-s de la ele, amicele de afea, dar fă-te că o crezi…) sau mai bine de-a dreptul să crezi, știi… statisticile zic ceva despre morții de inimă rea pândește-o cum închide cu piciorul ușa dulapului la bucătărie (plătită de tine) pândește-o, dar nu prea insistent las-o să meargă singură pe balcon să răspundă la telefonul ei mobil - ,,e o amică…’’ (îți șoptește în treacăt, peste umăr) îți vine să te muți la țară… știu, îți vine să fii liber – nu-ți dori este un soi de absență acolo care ucide… 5. unicul loc unde e să-ți speli rufele este în familie - deseori doar asta a rămas copiii te exploatează ca pe un joystick nevasta se culcă și cu …tine neamurile dau bine doar în poze și tu să speli vasele (inițiatic) faci parte din vreo masonerie?!!!… odată, să pari bărbat, ai umplut pereții de cuie – ce faci, omule? – păi bărbatu tre’ să bată un cui în casă…! a bătut și ea unul, unul singur și ți-a atârnat acolo… toate poftele te-a certat toată noaptea pe muțește, să n-audă vecinii? Doar pentru că ai consumat tot detergentul de vase? E clar, îți ascunde ceva, asta-i diversiune… (deja e o altă zi, tu, poetul, mergi în lume) 6. îți promiseseși să nu lipsești de la nicio lansare de carte, nici un eveniment literar, nicio șuetă între …poețime lumea ori se uită la tine ca la urs, ori te ignoră ostentativ… toți țin morțiș să epateze, să arate că au un cuvânt de spus greu în literatura vremii nimeni nu mai citește pe nimeni – ai recunoscut asta la ultima lansare, că ,,habar n-am, nene, ce scrii matale-n plachetele alea ce le zici volume… dar pot să spun că ești simpatic, îți stă bine cu eșarfa aia aiurită, mai ales când faci abuz de neologisme și citate și te forțezi să graseiezi…’’ unul, se uita când la femeia ta, cu ascunsă veselie, când la tine, plin de compasiune… promiseseși să nu lipsești cumva de la nicio lansare? Am înțeles acum de ce ea preferă… să nu… (și pân’ la urmă nu-s nici măcar poet, nah! Ce știu io!) 7. ești halit te-ai îndrăgostit a noua oară de aceeași super… damă dovedită bună profesoară (la mâncat zilele de om super… falit falit ca toți ereticii ce scriu inspirați de-aceeași super… cum o cheamă?… nu știu, muza?) - reformulează-ți imediat acuza: mănâncă zile?… Sau mănâncă nopți? la ceasul tâmplelor și… pixurilor copți într-un căuș de palme?… nu murmura – te-aud – sudalme… să te fi-ndrăgostit de o femeie vie… nu precum ereticul când scrie pustiului din farfurie, holografând morgană și perspective falnice-ntr-o cană în care vinul întârzie să mai trăiască măcar o clipă, ca pe vremuri, poețească… (ne-am – sau neam - dat dracului, tu chiar rimuești bre !)) muza-i o biată aură a ta, sătulă te lasă, se-ntoarce, iar te lasă… când fix gândești ceva de hulă, mai bine taci din gură și mai ales din …pix (reload ? - forward) 8. coșul zilnic capul buimac de locuitor capul familiei… în coșul zilnic cade ghilotina – moftul consumismului trăiește moda duci un căruț plin în parcarea molului încarci în portbagaj privind cum ești privit cu admirație crezi, de alții duci pe scări tot greul duci gunoiul, două căruțuri d’alea… ambalajul omului modern ghilotina este plastifiată și are pin… cerșetorii și-au luat cititoare de carduri ghereta aia, confesionalul, are cititor de carduri la groapa ta au pus unul dar ești mândrul cap în gura ta proprie… dându-ți (seamănă a hip-hap, măi hip-haplea!) 9. dacă nu te uiți la știrile de la cinci ești un fraier dacă nu-ți place fotbalul și realitișoul (ăla cu întuneric sau ăla cu schimb de… orice – nevastă, all iclusiv) ești un fraier dacă nu asculți manele și nu te dai contra lor (când dă bine) ești un fraier dacă scrii, pe ascuns sau nu, versuri ești un fraier dacă n-ai credite la bănci ești un fraier dacă nu strigi hoții la politicieni ești un fraier dacă strigi, tot fraier dacă n-ai id pe saituri de socializare și ferme, proprietăți, viață, blog, toate alea virtuale ești un fraier într-o lume de șmecheri, antrenori de șmecheri, băieți… peștera ta (cu aer condiționat și internet de mare viteză) are miros de tămâie jilavă… și ca să trăiești deplin nostalgiile îți bați nevasta – iar ești fraier, ei îi place al naibii realitișoul acela cu schimb de… fraier 10. mi-e poftă să fiu liber să mușc o gură-gură o gură de aer, o gură de apă, o gură de pământ, o gură de foc o gură de… nisip din clepsidra altui veac mă sufocă actualismul, prezentul se grăbește ca o himeră, brusc, din viitor spre trecut nici n-apuc o gură de azi… mi-e poftă să fiu/ (- da, mami, le spăl eu…) 11. (poetul dă pe-afară din tine) non stop sunt prost non stop îmi las toți caii imaginari într-un galop închipuindu-mă scriind că am un scop sunt prostul ce mai crede în iubire că lucrurile au pân’ la urmă… fire și-n căsnicie casnică, nu de fast-food d’aia mă trezesc din vise ud și istovit ca după munci de nou Sisif nu văd cum toate-s scrise pe nisip nu văd cum pasta comună botezată lume desprinsă e din creuzetul unui pus pe glume la care nimeni nu râde și să rămână viu alt încotro din vreme ce nu știu rămân un prost ce fără rost îmi tot dresez rotula să nu stea prea pe jos, nici prea mobilă poate mă ia mai mult de milă femeia asta a mea să-i fiu bărbat de-o fi având ea ceva vase… de spălat și n-o părea vizibilă prea tare prostia mea celebră și non stop cu care îmi mân caii la… galop (pentru superstițioși e un text descântec… pentru ăilalți e un text superstițios…) (hip-hap-ul de capul tău să fie…) când m-am întors acasă, așternuturile erau umblate mi-am luat mima de zmeu, amușinam carne de om fusese preotul cu agheasma fusese instalatorul, curierul, cosmis-voiajorul, maseorul, martorii lui Iehova, ăia cu reclame, de la gaze, de la pompieri, de la firma de pază… toți au fost în juma de oră cât am lipsit de acasă, prin târg, știți voi… nu s-a-ntâmplat nimic, altfel ar fi schimbat așternuturile zicând fără s-o-ntreb, că-i place mai mult ăsta mov, pus proaspăt… s-a dus naibii mima de zmeu când m-a pupat și mi-a zis motănel juma de oră… întreagă 14. ca în Olanda, trăim fără draperii, fără perdele, facem ce facem nu ne pasă că ne vede vecina, vecinul… exhibiționism total pot spăla vasele fără pudoare ea poate să-și facă unghiile și pe pieptul meu când citesc o revistă olandeză desigur dar cel mai tare o umple de plăcere să-mi așeze foile de pe masa mea… să nu le mai știu rostul după care îmi spune c-ar vrea o fetiță și un apartament în Bacău și mașină de oraș abia acum începem să trăim fără draperii îi spun că Bacăul nu-i deocamdată în Olanda, iar la serviciu se zvonește că vor fi disponibilizări… ea-mi șoptește cât s-audă și Olanda: vecinii, ai văzut?… au perdele noi… au mașină, au apartament, au copii, au măseaua… în Olanda plouă… (grupajul ne(poe)tului Boem dezînsurabil este o încercare de dezdramatizare a condiției spălătorului de vase casnic) orice asemănare cu realitatea începe undeva la Roma erată: boem a se citi bouem… nevastă a se vedea ne-vastă (îngustă) singurul fapt real: spăl vase ireal: scriu poezie - și până la urmă ce spuneam? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate