și urâții adulmecă frumusețea de sărbători
îmi place să fiu enunțiativ crezând
că nimeni nu se mai scălâmbăie
nimeni nu mai urăște reîntorcându-se-n visele copilăriei
roz ca zăpada trucată de pe terenul de fotbal sintetic
zâmbetul omului cu mustață nu e un rânjet
care mușcă din mâna întinsă fără să spună o poveste
pentru reușita deplină a filmului stupid și scandalos filantropica interzis
a fi difuzat la scară planetară de bătrânul așteptându-i pe americani
să construiască autostrada înțelepciunii pe ruta bucurești-beijing-washington
bătrânul de care amintesc a decedat deunăzi în drum spre spital
înainte de a muri mi-a dat de pomană o pălărie de mușchetar
pe care s-o arunc în aer când va fi gata autostrada buclucașă
numele lui era ion budai deleanu
singurul țigan cult din literatura română școlit la viena
e atât de magic de sărbători că magia a ajuns desuetă
ca o păpușă descompusă de copii din generații diferite
unul i-a scos o mână altul un picior
toți i-au cruțat trunchiul și zâmbetul albastru ca flăcăruia
opaițului de la intrarea în bezna subpământeană a omului politic
care a închiriat un ren adevărat și un grizzly de pluș
pe care să adoarmă funcționarii pe bani publici
gura lui locvace întrece mașinile de dezăpezit străzile fără nume
omul de zăpadă scrie versuri albe și intangibile
din mâna lui împușcată se învârte
delabrat ruleta de zahăr ars a viitorului