Azi dimineață m-am trezit fericit.Toată noaptea am visat că sunt acasă lângă familie. Am văzut-o pe soția mea zâmbind, pe copiii mei fericiți și eu, uitasem pentru moment de toate neajunsurile. Dar când m-am trezit și am constatat că sunt pe aceiași bancă pe care mă culcasem de-cu-seară, că stomacul îmi dă semnale că nu m-am îngrijit de peste 15 ore de el, mi-am dorit ca acesta să fie visul, iar visul realitatea, dar nu. Realitatea o simțeam. Nu mă puteam rupe de realitate căci ea mă ghiontea din clipă-n clipă.
Aș fi vrut să mă bucur de frumusețea acestui oraș, de împrejurimile muntoase, de Castelul ce străjuia undeva la orizont, dar toate acestea nu le puteam vedea din cauza negurei ce-mi acopereau ochii.
De dimineață am pornit fără nicio direcție pe străzile orașului.
După multe lucruri am înfometat în viață, în anii copilăriei și după pâine, căci pe vremea comunismului aceasta ne era raționată și de multe ori nu ajungea. Am înfometat și după natură, însă cel puțin pe aceasta nu o cunoșteam, nu o privisem niciodată... Erau copacii străzii. Dar păduri? Erau peluze. Dar câmpii? M-am născut și am crescut într-un oraș murdar cu clădiri cenușii prăfuite de timp. Când am cunoscut natura, nu m-am putut bucura de ea.
Cu aceste gânduri mergeam cu pași rari pe străzile deja arhicunoscute. Aceleași figuri de oameni nepăsători. Aceleași priviri disprețuitoare. Unde aveam să merg? Mi-am găsit refugiul departe de ei la "Grota Doamnei". Nu am știut niciodată adevăratul nume ale acestei peșteri unde o statuetă din piatră albă a Maicii Domnului îmi era singura companie și speranță. Mie așa îmi plăcea să-i spun "Grota Doamnei". De ce și când am numit-o așa, nu mai știu. Aici, precum un sihastru, îmi petreceam cea mai mare parte din timp în meditație și rugăciune. Mă rugam mai mult pentru cei rămași acasă și cărora nu le puteam oferi nimic în schimbul lipsei mele.
Aici, în această grotă în cele mai grele timpuri - ce se pare nu m-au părăsit de când am ajuns în Spania - îmi găseam refugiul, liniștea și puterea de a o lua de la capăt.. Până când această iluzie a puterii și a luptei pentru supraviețuire va mai rezista în mintea mea?