se acordă o lebădă neagră lângă o roată albă de fum albăstrui
școlarului care a învățat să numere numai până la opt
știi cum începe povestea nemuritoare înotând câineasca
în apele liniștite de care n-a avut parte van gogh călătorind mereu spre sud
tot apunând printre veacuri cu pleoape de lebădă magică
tot tresărind printre izvoare de lotuși împușcați înainte de vreme
să înțeleg că singurătatea care a cuprins țara mea
și lumea nu este singurătatea lui kierkegaard
și nici măcar intrarea pe ușa în formă de corabie
după ce a fost învins orgoliul uriașilor
te sprijini de o palidă copie a lipsei de onoare
și roata de flori pe care ar fi trebuit să se scrie cuvinte eterne
merge singură pe străzi neiluminate mânată
de oameni invizibili îmbrăcați în armani
după moda românească a serviciului ultra
prin supermarketurile imperiilor apuse
falimentând toate fabricile de stofă neaoșă
de parfumuri din purul lemn de trandafir roz fără țepi
de genți de voiaj din piele de zimbru marca dragoș vodă
apăsând pe telecomanda leproasă a zilei de mâine
pe strada rămasă în beznă nu recunosc pe nimeni
care să fi scăpat din pavilionul canceroșilor
pentru cei care nu au putut să-mi plătească ideile
și nici să le trăiască până la capăt
a fost inventat un alt regn cu o altă destinație
am făcut reduceri atât de substanțiale
încât orice călătorie în sinele speciei
înseamnă o întrevedere cu emil cioran
mituindu-și groparii singurii oameni adevărați
suspendați puțin între viață și moarte
în mod constant meseria alora mai mari din țara mea
a fost cea de gropari ai adevărului
mereu altcineva trebuind să vină și să declanșeze alarma
cum i se va spune răului pe lume
o alarmă hidoasă cu o sută de capete de hidră de apă dulce
lui hercule ajungându-i până la stern
apostrofările stăpânului polițist omorând
baskervilleul din câinele credincios nu intrați câine rău
dar dacă totuși intrați eu vă aștept
la poarta purgatoriului mai este o șansă