Cu cît cobori mai adînc în inima omului, cu atît ți se astîmpără setea de cuvinte.

*

Cuvintele – decorațiile obținute în războaiele minții.

*

Există cuvîntul în fața căruia oamenii mor. Dar ce cuvînt e acela și cît își doresc unii oameni să-l știe?

*

Cînd crezi c-ai ajuns pe piscul cuvintelor, privește sus către stele.

*

Cel care își face casă în mijlocul cuvintelor va avea întotdeauna pereți de trainice vise.

*

De unde veniți voi, cuvintelor, din ce masonerie a nopții, din ce magie albă a zăpezilor veșnice?

*

Oare de ce cuvintele, oricîte-ar fi, nu ajung niciodată să exprime tăcerile și privirile în fața cărora ne dezbrăcăm uneori de complexe?

*

Fiecare cuvînt este scheletul unui gînd subnutrit ce nu mai încape în sarcofagul umbros al unei minți prea înguste.

*

Închide ochii, renunță la cuvinte, urcă-te în corabia amintirilor ca Noe în arca sa și lasă-te dus de curenții universului tău interior…

*

Sînt doar o treaptă pe care tu pășești grațios – un cuvînt.

*

Spune-mi, cu ce cuvinte să te satur de cuvinte?

*

Cuvintele trec prin sîngele meu, vin la sufletul meu să se-mbogățească de sensuri, iar eu, lacom, le-nchid printre vintre, visînd nemurirea.

*

Cu fiecare cuvînt, mi se scurge o picătură de viață.

*

Cîte cuvinte am sărutat pînă la glezna unei metafore...

*

Cuvintele se mișcă pe brațul unei spirale cu centrul în inimă.

*

Cuvintele umblă cu ferocitate prin lume, scăpate din lesa divnei tragedii.

*

Numai cine cunoaște singurătatea va stăpîni cuvîntul.

*

Tăcerea accentuează profilul unui cuvînt.

*