frumusețea pajurei pe cerul unui trecut mai luminos decât ființa în devălmășie
îmi taie calea printre picături de lapte și stele neexplodate
îngenunchează sălbăticiunile care mă însoțesc pe holuri pustiite
umbre golașe de amintiri preafericite schimbă starea destinului trufaș și rece
eliberarea de palide inhibiții urnește cu greu sufletul sălbatic și neizbăvit
în numele tău nici măcar nu mai poți să vorbești
la ușa mieilor pășești ca o umbră –n vântul golaș dansând
cu o fată palidă cu ochi mov foarte mari și foarte plânși
alungată de-acasă pentru notele prea mici obținute pe pajiștea memoriei buimace
simți atingerea umedă a unor degete îmbătate de singurătatea cosmopolită
călcând mereu rufe foarte albe pentru întâlniri galante
dintr-o viață anostă și fără prejudecăți dincolo
de fiziologia gestului moare trilul de privighetoare
lumea nu te lasă și nu vrea să mori printre străini și lucruri neesențiale
te afli în mijlocul cercului cum ți se sugerează în engleza de baltă
între degete subțiri pipăi tandrețea morții incendiat de o dragoste nepieritoare
o frumusețe mereu demnă care plânge pentru tine cu lacrimi de cireșe amare
gonit de furtună te cațări în vârful existenței pe străzi golașe
ca puii golași de pasăre singuratecă la venirea toamnei
dacă va fi o toamnă văratecă puilor nu le vor mai crește aripi cu pene
moartea nenăscutului care se întoarce cu fața spre noi înșine spre voi înșivă
ne lasă fără apărare pentru tot ceea ce ne-a fost dat a trăi
nemaiputând să te aperi de tot ceea ce ți-a fost dat să te aperi
în ținuturi străine profet al dezastrului
nu te poți opri din veșnica biruință asupra nimicului sângeros
durere sisifică înecată în aurul dezmărginirii și vidului
încerc să-i ating pe toți cu varga împăratului bizantin
biciuit de sufletul nemilos și roș ca para focului
oho prea târziu în drum spre spital
nuntașii au fost îngropați pe câmpul cu miei și iasomie
văd o masă mare-ntinsă fără miri fără oaspeți slavi fără soldați de plumb
dându-și viața pentru țarina neinventată până la noi ordine la loc comanda
trupe de comando asediază lumea și moartea îmbrățișează umila făptură
după chipul și asemănarea Domnului cine v-a spus vouă să ucideți
între teascuri de făcut parfumul de iasomie
pe mine nu mă poate abate nimica din drum nici drumul
explodând ca destinul zeiesc al nimfelor desperecheate și fericite
pironite la mijlocul distanței dintre eroism și așteptarea eliberării finale
din lanțuri de sclav ștergând praful de pe amintiri grele
ca sângele păunului lui mao din care se înfruptă de zor idolul flămând și nesătul
etern de negăsit în sistemul periodic al orânduirilor sociale