este luni și realizez că mi-am petrecut foarte puțin timp cu băiatul meu
deocamdată cădem de acord că nu ne sufocăm prea tare
sub același trainic acoperiș foarte comunist și foarte înalt
de unde cad fără să-i arunce nimeni țurțuri de gheață
transparentă ca alegerea viitorului papă
și azi ne-a vizitat instalatorul de pexal
de ani buni lucrează numai la negru spre foarte negru
după inimitabila modă a țării mele de vreo sută de ani încoace și înapoi
de poți face ceva azi lasă totul pe mâine nu mai vin turcii
și nici alte cotropitoare nații ce frumos e la noi a doua zi
te poți revedea cu celălalt nu-l urăști ca pe tine însuți
el îți repetă că semeni cu un mare poet căruia i-a uitat numele
tocmai atunci lipsind de la școala vis- a-vis de cimitir
încă de pe băncile școlii fiind peste măsură de ocupat cu treburi serioase
trimis cu demâncare la niște lingurari rămași în pană cu mercedesul
mâinile tatei sunt negre ca tușul de imprimantă ieftină
ca braga bulgărească ironizată de eminescu
de străbunicul și toți ai mei între 1850 și 1944
invidiez bulgaria țara care surclasează românia la toate capitolele
nu am ce face altceva mai bun decât să mă dau în bărci cu bulgăroaicele
tati promite-mi că fata aceea cu codițe galben și negru
cum n-am văzut niciodată în românia
nu vorbea mai bine decât tine engleza
și nici decât doamna mea de engleză
care-ți tot fură cheia de la ușița înțelepciunii
șambelanul lui goethe vine cu secretara din țări bulgare
cu limba de șerpoaică mușcă din imperiul româno-bulgar
cu excepția lui petre țuțea nimeni nu-l studiază în manualele de istorie
suntem în țări meridionale cu soarele surâzând în iarna cu dinți albi sinilii
scriu un poem fericit despre iarnă frecându-și palmele căuș în zigzagul poliției
ca emanuelle film dedicat oamenilor adevărați și foarte siguri pe ei
pentru care se practică îndobitocirea omului de către om
singura lecție la care știu să răspundă evadații din leprozeria umană
la prânz am ajuns pe strada cu monetăria voievodală a zilei pierdute
treceam și nu vedeam cum o bătrânică albă cu coasa albă coase zilele anii și veacul
pe sensul unic gonește un camion cu polițiști educați de colecționarul de oase
damiane mai trage și tu pe dreapta să faci plinul în eterna danemarcă
se –mprăștie violete oamenilor cu gura mânjită din epoca de aur
dizidentul nr. 1 al vasluiului aplaudă îndelung pe zăpada crucificată
nu trece niciun prinț ci numai huligani evadați de la școala de corecție
și eu pe toate acestea le tolerez pentru că am citit prea mult
și pentru mine niciun munte nu e prea înalt nicio adâncime prea limpede
în care să nu văd că pe blogul lui alex stefănescu
un nebun scrie că el are drept de viață si de moarte asupra geniilor
NU SUNT FÃCUT SÃ TOLEREZ UN RÃU INFINIT
predați-vă vreau să mai vorbesc scheletului diamantin al pescărușilor
purtând în ciocuri-oțele veșnicia albă a iluziei detoxifiate
precum suflătorii din cimpoaiele crivățului blestemat în vocale și-n consoane
orice încercare a durității vieții se sfârâmă de mersul inorogului
așezat pe fotoliul de cânepă și hașiș musulman made in pakistan
e atât de frig în univers încât numai litera A a numelui meu
prea pur îmi ține de plapumă și de urât
când sunt inspirat toate florile carnivore se îndrăgostesc de mine
ah numai de mine își lipesc de mine petalele ca niște sâni cu frunze adamice
devenind tentacule de gigantice meduze din nevizitate muzee
au numai șaisprezece ani ce niciodată n-or să mai vie iarăși
sunt paznic de maci verzi neîndoctrinat de iarba irinină și foarte virtuoasă
numai eu nu mă cred