pot jura cu mâna pe inimă că fiecare exercițiu zilnic de supraviețuire
începe cu mirarea primordială gesturile tale minuscule
mă –mpacă definitiv cu lumea inexorabilă
întinsă pe cea mai lungă câmpie a cărei pleavă
împrăștie norocul în sânul aspirațiilor înalte
căzute pe jos ca stâlpii de telegraf care nu mai transmit știri
decât în bătaia palmelor după un ritm sacadat
sub pământul gemând plângând oscilând între noapte și măreția ei
crezi că puterea spiritului te face să fii mai puternic
decât șleahta judecătorilor care l-au acuzat pe socrate
de coruperea tineretului cu idealurile virtuții și ale onoarei
acesta nu este decât începutul sfârșitului
ca și toți ceilalți sunt o victimă a răului
care crește necontenit spre cerul îndârjit
ca un arbore de sequoia cu mii de ramuri fără păsări
totuși mai înainte de a muri și de a vedea spiritul plin de sânge
mai am puterea să-ți fac o declarație de dragoste metafizică
mai înainte de a fi victima perfectă a vârfului de spadă otrăvit
eu hamlet îți repet nu sunt pregătit pentru ultimul duel
și nici nu voi fi pregătit așa curând înfășurat de-a pururi
în mantia monologului prin care ar trebui să înceapă lumea
mai înainte ca șandramaua mincinoasă și viclenia vremurilor
să se prăbușească peste mine și peste toți cei aidoma
smulgând din țâțâni figurile geometrice înfipte
în panoplia din care evadează majestuos cercul vicios
viitorii infractori dau cu pumnul în geamul de la școala de corecție
nimeni nu mai are ochi să vadă cum se desființează școala
de toate alegându-se praful și pulberea subțire a morții neîmblânzite
poate că sunt o victimă a timpului și a spațiului
în mod sigur o victimă a comunismului luminos
în mod sigur a unui experiment falimentar
pentru care nimeni nu mai are răgazul de a-l retrăi
și să-și revadă propria monstruozitate
uscându-se nud ca rufele pe sârma sloganului pompos
refuzul meu de a considera omul un atom social
o moleculă peste care se poate trece cu nevinovăție provoacă
mai multe preinfarcturi decât numărul cardinalilor din conclav
fumul de deasupra lumii este roșiatic și plin de himere moarte
eu cred că arhetipul degenerării este cu mult dinainte
de venirea cumanilor vrând să-l întreb pe jung de când datează
el dansează step ca fred astaire și eu
niciodată nu pot fi întrerupt când dansez step
după jung e vremea ca pământenii să-și scrie testamentul
să-și arhiveze fișierele cu trecutul de mai poate fi salvat
ceva din viitor priviți deasupra orașelor cumanii se lasă fotografiați
purtând în spate un rucsăcel din pânză de cort kaki
din când în când gândirea mitică iese din rucsăcelul kaki de soldat cuman
invadează metropolele cu misticism și credințe arhaice
brusc pe strada pe care mergi ai revelația faptului că
pe acolo s-au petrecut întâmplări adevărate cu oameni adevărați