În ultimele zile ale petrecerii pământești a lui Hristos Domnul nostru, regele Avgar al Edesei din țara Siriei, care zăcea de lepră vânătă și sfărâmarea oaselor, auzind de vindecările și minunile peste fire pe care le făcea Hristos, Îi trimite o scrisoare prin care Îl cheamă la el spre a-l vindeca.
Scrisoarea o trimite prin Anania zugravul, (denumirea de pictor va apare mult mai târziu) cu însărcinarea ca pentru orice eventualitate, să zugrăvească pe o bucată de pânză chipul Său, de vederea Căruia să se îndulcească măcar în suferință.
Anania Îl vede pe Hristos înconjurat de o mare mulțime de oameni vorbindu-le și încearcă să deseneze chipul Său dar nu reușește. Este chemat pe nume să se apropie, el spune care este scopul venirii sale și atunci Hristos se spală pe față, se șterge cu o mahramă pe care se imprimă Chipul Său Sfânt și i-o dă să o ducă regelui, cu precizarea că ceva mai târziu, va veni la el un Apostol care-l va tămădui complet.
Întorcându-se la Edesa, Anania povestește cele întâmplate și-i dă mahrama pe care văzând-o, Avgar simte imediat o mare ușurare în boala sa.
Și într-adevăr, după Înălțarea Domnului, Tadeu, unul din cei 70 vine la Edesa, și-i dă lui Avgar învățătura sfântă pe care el o primește ca un ogor însetat de apă și se botează, vindecându-se complet. La fel și cei din casa lui iar apoi toată cetatea Edesei.
La porțile cetății străjuia un idol pre care-l sfărâmă și în locul lui, deasupra porților, într-un loc bine adăpostit de ploaie, pune această mahramă împodobită cu pietre scumpe, căreia oricine intra sau ieșea din cetate, era dator să i se închine. Această poruncă s-a binepăzit în timpul vieții lui, a fiului și a nepotului său. Dar când a luat stăpânirea unul din strănepoții lui, acesta a căzut în rătăcirea idolească și a dat poruncă de scoatere a Sfintei Mahrame de la locul său.
Episcopul cetății are o minunată vedenie și făcând ascultare, aprinde o candelă, o pune în fața Sfintei Mahrame iar apoi zidește spațiul rămas liber cu cărămizi și netezește cu var, după care merge la stăpânitor și-i spune că porunca sa a fost împlinită.
În zilele lui Iustinian, Edesa este atacată de împăratul perșilor, Hosroe, și puterea ei fiind limitată, zilele îi erau practic numărate. Episcopului de atunci, Evlavie, i se arată în vedenie un chip minunat de regină nepământeană care îi spune: ,,Deasupra acestor porți este ascuns dumnezeiescul chip cel nefăcut de mână al Mântuitorului Hristos. Scoate-l din zid și vei face bine!" Acesta procedează întocmai și, oh minune: găsește Sfânta Mahramă, candela aprinsă și plină de untdelemn!
Chipul este purtat și arătat întregii cetăți cu slujbă de litie, oamenii simt în sufletele lor o mare mângâiere dar și o speranță pe măsură.
Arătat de pe ziduri și oștilor persane, Chipul lui Hristos produce tulburare în rândurile lor, mare spaimă și se retrag, iar cetatea este salvată prin milostivire dumnezeiască.
Cea mai veche mentiune despre Sfânta Mahramă datează din sec. VI, pomenită de Addad, unul din episcopii Edesei (+ 541). Apoi Evagrie în Istoria sa Bisericească o numește "icoana facuta de Dumnezeu" (Theoteuktos eikon).
Icoana a fost venerată ca cel mai de pret odor al orasului. Era foarte cunoscută in tot Rasaritul si, in secolul VIII, crestinii celebrau sarbatoarea sa in multe locuri, dupa modelul Bisericii din Edesa. In cursul perioadei iconoclaste, Sfantul Ioan Damaschinul aminteste imaginea facatoare de minuni, iar in 787 Parintii Sinodului VII Ecumenic se refera la ea in mai multe randuri. Leon - lector la Catedrala Sfanta Sofia din Constantinopol - si participant la Sinod povesteste ca a cinstit Sfantul Chip in timpul unei sederi la Edesa.
In 944, imparatii bizantini Constantin Porfirogenetul si Roman I au cumparat-o și au adus-o cu mare pompa la Constantinopol asezînd-o in biserica Fecioarei din Pharos, iar imparatul Constantin Porfirogenetul a laudat-o intr-un discurs ca pe o emblema a Imperiului.
In 1204, dupa cucerirea Constantinopolului de catre cruciati, urmele acestei icoane se pierd.