Demult spuneam că mîinile mele și-au găsit bucuria în lucruri simple. Ca de exemplu în a mă spăla pe față fără nicio obligație. Sau de a se împreuna așteptînd să mă rog. Pentru că ele sunt salvarea mea și eu sunt salvarea lor. Mai nou pot spune că și picioarele mele și-au găsit fericirea în lucruri simple. Ca de exemplu în a găsi drumul spre casă. Ele știu că sunt salvarea lor și ele sunt salvarea mea.

*

Cel mai mult m-am bucurat cînd au murit viespile. Dimineață am găsit patru. Una era în cana mea de cafea băută pe jumate. Pentru celelalte trei mi-am imaginat cîte o moarte. Una s-a dat cu capul de geam(așa cum făcea taică-miu cînd l-am văzut ultima oară) una a picat în plasa unui păianjen iar ultima și-a zis că e ultima.

*

Stop cadru. Accident mortal de circulație la trecerea de nivel cu calea ferată. Un tren a lovit o mașină. Aia e zob șoferul e aruncat la zece metri. Mort. Kaput mă-ta. Suntem primii care ajungem la fața locului rutiera mă pune martor asistent. Toată presa vorbește că șoferul are 22 de ani. Ok. Tragedie tîmpenie stat în soare măsurători declarații. La sfîrșit îl întreb pe polițaiul șef de la rutieră: ce vîrstă are victima pînă la urmă? 19 sau 22 de ani? Citat din șeful poliției rutiere: mă la dracu da de unde știți voi presa că are 22 de ani? Ia mă date de aici date concrete de pe permisul de conducere pe care scrie că are 44 de ani. Ok am zis. M-am dus am scris. A doua zi cînd m-am prezentat la poliție să semnez procesul verbal domnul Șef îmi spune: îmi cer scuze ți-am dat informații de pe permisul de conducere a lu tat-su.

*

La țară poama a început să se coacă. Mă urcam pe fierărie unde erau cei mai buni struguri deși bunică-miu zicea foarte clar că ăia sunt pentru vin. Apoi cu frate-miu ne cățăram pe acoperișul casei unde erau strugurii albi. Măcar să nu coborîm cu limba albastră și toți să-și dea seama. Doar noi udam via cu cel puțin zece găleți din fîntîna din curte. Acum fîntîna din curte e loc de gunoi. Pampersii bunicului peturi o dată la nu știu cît i se dă foc. Mă gîndesc la toate novenele pe care ai mei le-au plătit unor preoți cu har să avem să avem sănătate să aibă bunicul sănătate. Într-o zi să mor dacă nu mi-aș lua liber de la serviciu și m-aș urca în cer să văd cine-i dumnezeu ăsta și să-i rup o mînă pentru că la cîți bani s-au dat n-a reușit să-i facă pe oameni să înțeleagă de faptul că el nu are nevoie de încredere ci de credință.

*

Am rău de înălțime la modul fizic. Dacă mă duci mai sus de etajul II și mă pui să mă uit în jos amețesc. Culmea. Sunt nebun după aeroporturi și zborul cu avionul. Poate că-mi caut o garsonieră în cer. Știți vreun agent imobiliar care are în portofoliu așa ceva?

*

Mi-e tot mai greu să fiu bărbat. Copilul din mine nu vrea să plece. E ca diavolul acela despre care cînd erai mic părinții te învățau că te întoarce cu furca. E tot mai greu să cred de bună voie că ar exista ceva dincolo. Mă întreb dacă nu cumva credem din obligație altfel tot ceea ce suntem aici nu ar mai avea vreun sens dincolo.