agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-01-23 | |
nu știu cum să trec mai departe. nu știu cum să ascult știrea cu avionul prăbușit în apuseni. privesc ore întregi chipul fetei care s-a stins la numai 23 de ani. îmi amintesc toate fețele pacienților mei cărora nu pot să le mai ascult povestea. mecanism de producere: accident rutier, cădere de la înălțime, plonjon în apă...și de aici blochez totul ca să pot respira. apoi mi-e rușine. apoi mi-e teamă. nici acum nu ar trebui să vorbesc despre asta. doar că lucrurile se întâmplă mereu. poate chiar acum M e în spital. poate chiar acum toată neșansa stă acolo pe pieptul lui ca un bolovan. și el râde sau încearcă să râdă sau plânge sau încearcă să plângă. și el se preface că nu se întâmplă nimic, dar toți știm că se întâmplă și eu știu. știu prea bine ce-l pândește și închid ochii, mă dor pleoapele văd și prin ele, la naiba, văd prin tot. nu există întuneric să mă orbească atunci când aș vrea. văd direct cu sufletul și asta mă face să încremenesc așa într-o iubire fără margini, să repet ca disperata că-l iubesc, ca și cum asta ar putea să schimbe ceva, ca și cum pentru M asta ar face diferența. nu face nimic. dacă aș putea să-i iau bolovanul de pe piept, da, dacă aș aranja lucrurile astfel încât să fie pur și simplu liniște și să nu se mai întâmple nimic, da, atunci da.
fericirea mea nu depinde de exteriorul meu. mi-am spus asta de milioane de ori, până am început să înțeleg ce înseamnă. dar M unde este? cât de în exterior este M? nu cumva am ajuns cu el la miez? nu cumva miezul ăsta este chiar esența mea? deci, fericirea mea depinde de M? poate nu. poate că depinde doar de felul în care M se percepe. acum mi-ar spune că sunt cea mai egoistă ființă din lume. și ar avea dreptate, sunt. asta-i normalitatea. toți ne dorim propriile fericiri. chiar și în iubirile dependente, în care declamăm că nu putem să ne împlinim dacă cel iubit nu e împlinit, fericit etc, până și atunci suntem al naibii de egoiști. îmi pasă de M. un timp am crezut că-mi pasă prea mult. acum cred că e normal să-mi pese. pentru că îmi pasă de mine. poate că M e acum în spital cu bolovanul lui imens pe piept, respirând greu, disimulând, disimulând la maxim, zâmbind cu cel mai frumos și cel mai amar zâmbet din lume. poate că iubirea mea e pentru el mai puțin importantă decât prognoza meteo, mai puțin decât informațiile despre cursul valutar sau știrile despre cursele de f1, dar pentru mine este tot ce am, este ceea ce mă face să îmi pese necontenit, să am înțelegerea lucrurilor care nu se lasă înțelese altfel, decât prin iubire și prin această durere imensă, care oricum nu se va compara niciodată cu durerea lui M.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate