"Nimeni n-a iubit cum am iubit eu. Nimeni n-a suferit cum am suferit eu. Toți spunem așa, și toți avem dreptate."
Alexandru Macedonski

M-am întrebat deseori...
De ce ? Pentru dragoste și iubire,
toate ființele pământene trebuie să se lupte ca pe front,
dar cu alte arme, pentru a gusta esența acestor sublime sentimente,
hrana divină a sufletelor vii sau maxima energiei lor,
exprimată poetic surprinzător de frumos:
Dragostea e închinăciunea pe care îngerii o fac stelelor.
Victor Hugo
Iubirea este o Floare de nu-mă-uita așezată la buzunarul inimii și cea mai scumpă stea din constelația fericirii pământene.
Dragostea și iubirea sunt cele mai înălțătoare sentimente din tot mănunchiul de bucurii pământene, dăruite omului pentru încântarea sufletului.
"Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi și orbii o pot vedea." Gabriel Garcia Marquez
“Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi
si ti-as saruta talpa piciorului,
nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea,
de teama sa nu-mi strivești sărutul? ”Nichita Stănescu
Am observat că iubirea are scară de valori diferite, dar rucsacul ei merită cărat în spate toată viața. Fericirea este rădăcina longevității. De la cine, cu ce scop, sunt aceste daruri imprimate în ADN – ul oamenilor ? Doar pentru perpetuarea speciei umane? Sunt întrebări cu răspunsuri relative...
Dumnezeu este iubire, pentru creștini...
iar pentru atei, o veșnică cercetare și nelămurire...
De ce, dată obținute aceste sublime sentimente, dragostea și iubirea, atrag după ele, atâta curiozități, invidii și dușmănii, de care nu au scăpat nici regii lumii ? Toate aceste animozități venind de la oameni încercați și ei la rândul lor de aceleași dorințe râvnite. În loc să se bucure fiecare om de bucuria celor fericiți, ei dărâmă voit pasiunile acestora prin orice mijloace posibile, strivindu-le uneori cu plăcere diavolească sentimentele, ca pe niște frunze uscate, calcate de picioare, după ce ei le-au pierdut sau n-au avut parte de cunoașterea lor niciodată.
Așa ar trebui să gândim toți:
,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte” Lucian Blaga
Apoi, m-am întrebat,
De ce iubirea, se scurge atât de repede în clepsidra timpului ?
iar atunci, când omenii se bucură de fericire,
sunt loviți pe neașteptate de tragedii nedorite,
care le dărâmă bucuria vieții, lăsându-i fără vlagă mult timp, până la revenirea cu picioarele pe pământ...
Iubirea adevărată trebuie neaparat să devină o legendă tragică, pentru a fii idolatrizată ? Așa cum au simțit-o fără voia lor, celebrele cupluri de îndrăgostiți: Ulise si Penelopa, Antonius si Cleopatra, Paris și Elena, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta, Napoleon si Josefine ca și Violetta Valery și Alfredo Germont, Aida și Radames și mulți, mulți alții...
Rămași cu inima tristă, lipsită de focul divin, cu rănile ei cicatrizate de timp prin lecții de viață învățate sau nu, unii oameni revin la viața cotidiană cu sentimente impuse de normele morale ale societății, care îi echilibrează într-un fel, dar cu imunitatea sufletească vlăguită, comparativ cu înălțătoarele trăiri din dragoste, neavând altceva de făcut, decât să se roage cu pioșenie creștinească, pentru alinarea durerilor sufletești, singurului salvator altruist, Dumnezeul tuturor iertărilor, prin care găsesc puterea de a merge mai departe. Rănile inimii se vindecă cu timpul, dar rămân vizibile cicatricele caracterului lor.
,,Dragostea arde, dar lipsa ei usucă.” Ionel Teodoreanu
“Dragostea e o boală fără de care nu ești sănătos.” Alexandru Paleologu
M-am întrebat deseori,
dar, dacă oamenii ar iubi cu foc,
cum se spune popular, tot timpul vieții lor,
ar rezista acestui sublim sentiment,
dătător și mistuitor de energie în același timp,
care arde, ca o torță vie,
dar creator a tot ce este mai frumos și valoros pe pământ ?
Pentru că tot ce se naște din iubire atinge valori maxime.
Sigur, trăirile iubirilor patetice înalță monumente și în cer, dar scurtează viața pământeană a celor prea înflăcărați, cred eu...
Este năucitor să cauți răspunsuri, la toate frământările sufletului și ale minții, mai ales, când este vorba de dragoste...
Numai din iubire și de dorul ei, devii poet.
Numai din iubire și de dorul ei, devii discret.
Numai din iubire și de dorul ei, trăiești sperând.
Numai din iubire și de dorul ei, visezi cântând.
Numai din iubire și de dorul ei poți muri ca un sfânt.
Dar ,, Unde dragoste nu e, nimic nu e ”
Am ajuns la concluzia,
că pe pământ totul trebuie și are un echilibru strict necesar,
pe care noi oamenii îl înțelegem mult mai târziu,
deloc sau numai după lungi experiențe de viață.
Diferențele caracterelor umane se atrag
și se completează pentru a transforma viața într-o balanță armonioasă, dar și în eșecuri nedorite, deseori...
Mi-a venit în minte citatul:
,, În natură nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă,
totul se transforma”Antoine Lavoisier
Și orice transformare a omului sau a lumii în care trăiește
se scaldă în valurile extremelor dintre viață și moarte,
probabil reveniri, pentru noi experiențe, cu scop purificator,
dar totul, necesar armoniei universale.
Cine înțelege și stăpânește cât de cât flacăra acestui echilibrului spiritual, sigur trăiește la nivel vibrațional superior,mult mai ușor, mai frumos și mai creator decât semenii lui.
Iubirea este divină, pentru că iartă,
Gloria ei este în cer.
Patria sufletului este iubirea. N. V. Gogol
Defapt iubirea pământenilor în oceanul creației divine,
este scopul creatorului, pentru echilibrul și armonia universală,fără de care, totul s-ar transforma în haos.
Dar,, Din haos se nasc stele” Charlie Chaplin
Haosul a stimulat frumusețea ordinii în univers, dar
iubirea este piramida creației și echilibrul ei spiritual.