s-au apropiat prea mult ploile de inima mea
și mi-au inundat iubirea
cărările s-au estompat, a curs prea multă vină
aveam un timp, un infinit
acum pe mâlul revărsat se-așează altă rouă
suntem în noi, nu ca întreg/
pe pulberi de speranță în derivă spargem valuri
e-un zbucium, ca un frig atavic
cu greu mai pot cerși un ceas de nemurire
când plânsul verdelui e sterp
și-o ploaie roșie ne-ascunde trăirile de mâine