Încă nu știu ce vreau. Sunt prinsă într-un val plin de incertitudini, frică și trecut. Am fost împinsă de pe podul ce părea să fie atât de sigur și făcut special pentru doi, dar adevarul este că el era croit doar pentru mine, era parte a unei minciuni, un șantier de poduri. Când m-am întors, am găsit lucruri noi. Un alt om mi-a apărut acum în fața ochilor și mi-a zguduit lumea. M-am speriat. Încă am zgârieturile pe care mi le-am atașat inconștient pe piele, în momentul în care am căzut de pe pod. Ele îmi reamintesc de fiecare dată că oamenii pot sta în fața ta pe jumătate, mințindu-te despre întreg.

Valul ce se tot plimbă-n jurul meu, m-a înghițit acum mult timp. A devenit mai albastru, semn că poate este mai pur. Acum e agitat când nu mă poate avea fericită, dar în trecut se agita când mă avea alături. Am vrut de multe ori sa înot cu el. Nu mi-am dorit niciodată să-l domin precum un surfer nebun dupa valurile înspumate, dar el n-a înțeles niciodată. A atras asupra sa toți norii încărcați cu tensiunea dintre noi doi, a strigat picăturilor să ne închidă gurile ce lăsau vorbe fierbinți să se împraștie și a urlat cerului să țină vremea neprielnică. Vântul a reușit să ne separe din încercările disperate ale valului. El a ajuns din nou în ocean, iar eu am reînceput să mă plimb, dar de această dată nu mă mai plimbam în cerc așa cum îl obișnuisem, ci m-am avântat pe drumul cel mai lung, neștiind ce îmi poate oferi. Eram conștientă că merg spre necunoscutul imprevizibil, dar tânjeam sa fiu învăluită de mister și lucuri ce mă pot ține trează. Acum când m-am reîntors nu-l mai pot privi la fel. Este aici, lângă mine, dar nu-l mai simt. Am ajuns în momentul în care doar îl pot vedea. Ne-am mai întâlnit pe plajă, acolo unde se găsește oceanul cu plimbareții. Nu încetam din a ne analiza, dar eram diferiți și întâlnirile acelea și-au pus amprenta asupra paletei de culori cu care îl văd astăzi.

Eu prinsesem în drumul meu un alt drumeț. De fapt, a fost un actor, unul dintre cei ce își croiesc piesele singuri, pe moment,durata fiindu-le necunoscută. El m-a plimbat pe cele mai înălțătoare scene, mi-a jucat cele mai nebune piese, oferindu-mi roluri dintre cele mai intrigante, m-a lăsat să simt strălucirea reflectoarelor cum îmi mângâie pielea, dar n-a uitat că am nevoie să merg continuu, așa că mi-a creat un pod. L-a făcut înalt, cât sa fiu independentă față de restul masculilor, dar să fiu tot lângă el, deși nu m-a lăsat să-i urmăresc toate rolurile de pe scenele străine. Actorul meu a jucat pe mai multe scene aceeași piesă cu câțiva spectatori fideli. Uneori mă dădea jos de pe pod, mergeam pe scena noastră și mă lăsam în voia lui, mă ghidam după sforile sale. M-a condus prin lumi fermecătoare, mă purta-n decoruri nemaivăzute de mine și-mi oferea misterul și pericolul pe care vroiam să le cunosc. Îmi mângâia pielea cu cele mai fine lenjerii ca să mă poată idolatriza. Îmi alinta simțurile cu sărutările pătimașe ce-ți pot fi oferite doar de sufletul ce se înflăcărează dupa al tău. Mă ascundea de lume, de contidianul banal în care ne cufundam unul în lipsa celuilalt, dar totul ca un ritual. Mă ferea de priviri dupa draperiile roșii ce îmi faceau ochii să se bucure numai la gândul că ele se trag doar pentru mine. Îmi privea trupul cel inocent în aparență, cu privirea ce-mi parcurgea atât de atentă pe curbele și liniile definite ale șoldurilor, pe care le alina cu câte un sărut fin, cât să nu strice lucrarea perfectă, ci doar să le transmită reflectoarelor că pot așeza lumini deasupra mea. Uneori era atât de atent de parcă se pierdea prin mine. I-am surprins o privire speriată și-am înțeles că nu vroia să strice piesa creată pentru mine, din simplele lui capricii. El vroia doar să mă simt elementul special al piesei. Zâmbea cu inocența unui copil trecut prin multe, deși e un bărbat în toată firea. Nu se sfia să-mi spună că sunt frumoasă, dar și atunci când o facea, era atât de calm. Cu o voce pe care să o aud doar eu și cu un zâmbet ce mă asigura mereu că auzisem ce trebuia. Mă cuprindea mereu cu brațele sale ferme și mă ținea strâns de parcă uneori aveam impresia că îi era frică să nu fug de pe scenă. Sărutându-mă-mi zâbea. Am simțit în nenumărate rânduri cum acea scenă pe care ne jucam sufletele, era locul pe care-l puteam asocia cu acel acasă. A reușit să cunoască acea copilă din mine, dar și adolescenta ce se înalță spre femeie. Îi zâmbeam sigur, de multe ori sub alinturile corpurilor cufundate-n sentimente ce nu pot fi exprimate-n simple cuvinte. L-am simțit într-un capitol cum a tânjit după un semn ce să îl asigure că totul este al lui și ,impunător, mi-a cerut să-l sufoc cu o îmbrățișare. S-a arătat în fața mea și ca mentor, dar și ca un copil. Nu era nici un capitol la fel pentru ca mereu descopeream o alta față a sa, un alt tip de zâmbet, o altă înflăcărare și nouă dorința urmată de siguranța bărbatului matur. În multe rânduri ne-am declarat plăcere prin mușcăturile buzelor. La ureche nu doream doar să ne fie șoptite lucruri dulci sau tentative perversiuni, ci ne rugam din ochi să ne transformăm sentimentul pasional, pedepsindu-ne loburile urechilor. Îi plăcea să simtă finețea buzelor mele lângă ureche, ce prevestea momentul în care-l obligam să-și declare plăcerea prin gemete liniștite. M-am lăsat de multe ori ghidată de mâinile lui pentru că-mi ofereau siguranța de care aveam nevoie. A știut cum să-și lase amprenta, dar nu vizibil, ci pe sub piele. Ne-am jucat de multe ori cu mințile noastre, dându-ne mereu noi lucruri de dezvelit.

Fumător din fire, avea obiceiul de a se ascunde-n tutun. De multe ori tutunul îl liniștea, dar am considerat întotdeauna că el era condifentul său, tabacul îi știa secretele. Nu-l puteam lăsa cuprins de gânduri pentru ca nu aș fi știut până unde l-ar fi putut dansa. Ar fi fost mult prea riscant. Eu eram mereu lângă, acolo, și-l dezmierdam cu sărutarile simple. Spatele său impunător cerea să fie îmblânzit de sărutările mele. Îmi plimbam buzele pe linia atât de bine conturată a umerilor. Clavicula îmi părea mult prea liniștită și nu mă puteam abține să nu o învălui cu mici semnale ce să îi facă pielea să tresară, dar pentru ca rolul sa fie dus până la capăt, atentam deseori cu mușcături adresate urechii sale stângi. La un moment dat, am vrut sa îl simt doar pentru mine. I-am cuprins spatele ca o învălurie și mi-am așezat timid palmele pe pieptul său, cât să-i simt inima ce bătea puternic. Era cu totul în brațele mele. Îl încălzeam cu mine și-i presăram timide sărutări pe spatele enorm, cât să-mi pară că infinitul este brațele mele. Îi simțeam pielea cum se bucură de prezența pielii mele. Vedeam cum se alintă-n brațele mele mici. Avea atâta nevoie de gesturile tandre pe care i le-am oferit cu suflet. Nu se putea abține și se întorcea să-mi răspundă îmbrățișărilor mele cu ale sale, ghemuindu-mă lângă pieptul său atroce. Eram ca o pisică blândă ce dorea alintarea stăpânului sau, dar grațioasă îi lăsam semne ascunse.Aveam nevoie unul de celălalt, dar din motive diferite.

În tot timpul acesta am fost fascinată de teatrele sale. Părea lipsit de măști. Brațele-i erau haine corpului meu sincer și ochii săi mi-i luminau pe ai mei cu căldura pe care n-ai fi crezut ca o poate împărți. Liniștea pe ca mi-o oferea, era și ea înnebunitoare, făcea tot decorul să tacă. Am descoperit uneori cum ochii lui povesteau despre un prizonier mut. Ar fi vrut să vorbească, dar îi era interzis. Tot ce a putut face, a fost să ofere noi trăiri, sentimente intense și focul unei pasiuni cu picături de siguranță și liniște.

Actorașul meu era plimbat prin multe femei, culesese multe forme ale sentimentelor, gemete, priviri de toate felurile, cuvinte cu întelesuri vaste, dar oare s-a putut el împotrivi cu sufletul, tuturor lucrurilor sincere care i s-au dăruit?

Mi-a oferit atât de multe lecții și lucruri noi. Părea chiar că-l puteam umaniza, dar nu cred că-și dorea asta sau poate nu știa dacă se va descurca cu o singură scenă și un singur teatru. L-aș condamna și l-aș sili să-mi joace mie, ca spectator, cea mai dureroasă piesă. Mi l-aș putea închipui sângerând și lipsit de toate, dar nu-l doresc așa.

Actorul acesta are farmecul său. M-a furat pentru piesa lui ca să-mi deschidă drumuri ce-mi păreau prea stranii ca să poată fi parcurse. Mi-a fost încântarea ochilor, sufletului și a minții, dar când a plecat, a plecat cutremurător. Toate piesele au un final sigur, fericit sau nu, dar sigur. Sfârșitul pe care l-a ales pentru mine nu a fost obișnuit, a fost inexplicabil și plin de interpretări. Mi-a lăsat, bănuiesc că fără să vrea, posibilitatea de a trage cu ochiul la piesele jucate pe alte scene și câteva simboluri mi-au dezvăluit secrete purtate-n piesa în care m-a învăluit pe mine.

Atât de complicat in ochii mei a devenit și atât de pal pentru sufletul pe care mi l-a dansat. Îmi e dor uneori de liniștea cu care mă învelea, de siguranța sa care-mi oferea mie dorința nebună de a mă înălța, dar și de misterul imprimat cu sentimente dulci și aroganța omului ce se află pe cont propriu.

Actorul meu, un amalgam de lucuri, m-a ajutat, dar nu mi-aș fi dorit să valsez prin măști ci prin el, adevăratul el. M-a aruncat brutal de pe pod, dar acum îi dau trecutului un nou verdict.

Cu ajutorul actorului am reușit să-i spun valului că locul său este mult mai potrivit în ocean și că lucrurile-s schimbate. Au fost momente în care m-am speriat de comportamentul valului deoarece a adus pe plaja lucruri ce mă readuceau în clipele petrecute pe scenă. Valul e trecător, așa cum sunt toate valurile, dar actorul și-a lăsat loc de cinste, imprimându-se în minte mea.

Doua situații diferite, doua trecuturi din care am avut de câștigat cât și de pierdut.