Ieri, cineva, absolut întâmplător, mi-a adus aminte de pinguini și de butoaie.

Toamna era anotimpul preferat al tatălui meu. Anotimpul când își culegea via și își pregătea îndelung, minuțios și profesional, cu pălăria dată pe spate, butoaiele.
Am zâmbit amintirilor și m-am gândit că aceasta era singurătatea lui preferată. Atunci când își veghea vinul. Și atunci când îsi oprea bicicleta la marginea lanului cu porumb necopt încă, inspectând recolta, așteptînd desăvârșirea.
Odată l-am vazut cum strujea un știulete tânar, cum a curățat câteva boabe pe care, cu un singur gest, le-a aruncat în gură. Făcea asta și cu strugurii verzi.
,,Sunt apoși strugurii anul acesta, a plouat prea mult,,
,,E dulce porumbul anul ăsta. Dar cam uscat,,
Nu ne săruta niciodată la culcare. Nici măcar nu știam că există noțiunea.
Dar știam că ne iubește.
,,Pe copil trebuie să-l săruți numai când doarme,, obișnuia să spună.

Senor Elias a murit acum câteva zile. Știam că zilele îi sunt numărate, avea peste 90 de ani, vorbisem cu el doar cu două săptămâni înainte,
Era primul om căruia voiam să-i dăruiesc un volum din poeziile mele în engleză.
,,Tu ești my Gabriela Mistral,, obișnuia să îmi spună.
A murit înainte să mă citească.
,,Cum îți merge cu cartea în engleză, draga mea. Când o s-o citesc și eu?,,
Venea să își ia medicamentele, palid, slab, cu ochii aceia de o culoare moale și incertă, însoțit de surâsul blând al soției lui.
Surâs la umbra căruia a trăit șaptezeci de ani.
Așa că prima mea carte în engleză va fi dăruită soției, o doamnă distinsă care scrie poezie și este o autoare publicată în Chile.

Știi...și mie îmi plac pinguinii...

Ieri am primit un mesaj de la un profil fără profil.
Nu știu cine este, nu m-am străduit să aflu. Voia doar să vorbească cu cineva despre orice.
Cu pragmatismul meu specific, m-am gândit că poate e un disperat ca mulți alții, care se ascunde sub un profil fals, fie de nevastă, fie de vecini, de el însuși, naiba știe...
Apoi m-am gândit că este unul dintre cunoscuți, ascuns sub un profil fals și că vrea să încerce puțin marea cu degetul...
Dar, acolo, în adâncul meu, am știut că numai un om al naibii de singur (cunoscut sau nu), unul care nu știe ce naiba să mai facă cu singurătatea, ar putea să ceară unei străine(sau nu) să-i fie ,,amică și confidentă,,.

Plouă monoton de ore bune. Este ciudat cum ploaia îmi adâncește dorința de intimitate și de singurătate în același timp. Există un alt fel de singurătate, pe care dacă nu l-ai simțit niciodată, înseamnă că nu ai reușit să coborî încă, adânc în tine însuți.
Ploaia aceasta mă amăgește cu puțină toamnă, dar eu știu mai bine. Este o depresie tropicală care vine doar ca să-mi adâncească mie dorurile și dulcile mele depresii tomnatice și pretențioase.