Doamne, tu ai făcut lumina după chipul și asemănarea ta
dar eu, eu ce vină am că toate culorile
mă risipesc înainte de a se uni
pentru a da lumina albă ?
fără de voie o pată de roșu iese la iveală
colorându-mi minciunile
și neputința
galbenul cuprinde ochiul urii
lăsând ceața invidiei să pună puțin roșu în galben
verdele indiferenței crește ca iarba necosită
împâslindu-se peste cărări neumblate
albastră e întinderea neîncrederii
și a spaimelor
dar Doamne, mirosul violetelor
iese ca puroiul violenței
ce aduce a patimă
și a obișnuință
cineva aduce moartea aproape
dar încă sunt albastru
închis într-o colivie de carne întunecată
până la moarte nu-i decât o răsuflare
te rog,
adună-mă din culori Doamne
și mie redă-mă
curat
și luminos