agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1604 .



Steleleca Recad
personale [ ]
note iunie-septembrie 2014

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ingergri ]

2015-01-22  |     | 




Nu moartea, ci a trăi printre morți... Tu jurnalist fățarnic, tu semenul meu, frate!

Tratament pentru curiozitatea pisicii. Se ia o coaja de lămâie sau de portocală proaspătă, se ademenește pisica și, la momentul optim, se strivește între degete coaja în nasul pisicii. Rezultat garantat!

E' stata ”ventilata” l'ipotesi di... Dar câte și mai câte nu se ventilează și pe la noi...

Mama Lala are dureri cumplite la șold (iunie 2014), mai ales când merge. O întreb dacă n-ar ajuta-o un baston. ”Am vrut, dar Filip (nepotul de 4 ani) m-a rugat să nu port baston, că nu e frumos”...

Într-un articol din Dilema Veche, Florentin Țuca îl numește alternativ pe Gigi Becali ”Euroiparlamentarul” și ”Eoierparlamentarul”.

”Dă-mi drumul străjerule al porții ce închide câmpia unde adevăratele lupte se dau” (Inscripție pe mormântul preotului egiptean Amon)

La Vama Veche impulsul de a mă scufunda și a mă ridica cu toată marea în spinare...

La Mangalia prin piață individ brunet, cu burtă și șlapi, nevastă și plod vorbește tare. Are tatuată, cu albastrul acela caracteristic, pe laba piciorului (laterale și spate), deci direct pe piele, emblema ”Puma”.

De la o vreme mi se pare că în tren orele trec mai repede decât în copilărie. Dar nu despre răbdare e vorba...

Ce este putred în jocul de-a viața în stat? 1, 2, 3...

Un EKG sau un neica Ghe?

Aspecte: Aspectul alfa, aspectul beta, aspectul gama, aspectul epsilon...

Bel Ami sau Belea Mi



Shine on You Crazy Diamond în timp ce citești Cartea Morților. Vezi și taximetristul cu ciucurei și cruciulițe...

Digi24, 21.07.2014: ”Cea mai mare concurență a fost la facultatea de limbi moderne aplicate”. Bine, bine, dar unde?

”Nu ne acrim decât în vecinătatea omului” (Emil Cioran)

Doi copii discută aprins în trenul Suceava-București (2 aug 2014). La un moment dat unul spune: ”Dacă te urci până la Dumnezeu și-ți dai drumul de-acolo nu pățești nimic”. După care amândoi își lasă privirile în jos și cad pe gânduri pentru mai multe clipe...

”Religiile se reduc la niște cruciade împotriva umorului” (Emil Cioran) - Charlie... ciudata actualitate

Diferența între Pascal și Heidegger este cea dintre un destin și o profesie (Cioran)

Magazin de încălțăminte second hand la Vatra Dornei: Ciupercuța Veselă...

Șosetele Destinului.

Asa cum spunea marele scriitor francez Tule Moumancour, ...

”Înotatul noaptea în marea plină de noctiluci” (Cristina Foarfă, Dilema Veche, aug 2014)

Adult, îți privești copilăria ca și cum ai fi lipit de tavan. Umplut cu heliu, ai vrea să cobori pe covor, la jucării...

”O gaură neagră cu masa Soarelui va trăi 10 la puterea 66 ani” (Steven Hawking) Dezinvoltura cu care oamenii de știință prezintă aproximația pe post de precizie, exactitate. Și pe cât punem pariu ca va trăi 10 la puterea 99? Vedem noi, lasă... Știința, care se pretinde Exactitate, Poezia care nu pretinde nimic.

Să gândești despre tine ”sunt scriitor” - asta înseamnă să folosești 1/10 la puterea 66 din capacitatea cerebrală.

Elizabethtown, un film pe care îl poți asculta în timp ce lucrezi, ca pe muzică. Dialogurile, muzica, sunetele toate, chiar și țipetele unor personaje, sunt perfect armonizate...

Alopecia Seboreică.

Marți 12 august după amiază, vis reuniune ziariști Dilema Veche, dar și alții, printre care Dan Vasiliu de la Radio Cultural, ... discuție plăcută cu Mircea Vasilescu în care îi spuneam: ”am văzut că veniți cam rar în redacție. Ãsta e ritmul obișnuit?”. El răspunde: ”Din mers, din mers...”. ”Dar ședința săptămânală când o țineți?”. Răspunde o zi pe care mi-e imposibil să mi-o amintesc. La un moment dat ieșim cu toții la un magazin din afara clădirii, intrăm cu toții dar eu ies repede afară singur, mă uit în vitrină și văd pe o latură, mai puțin vizibilă, miniatura superbă a unei sobe de teracotă, de culoare maro închis lucios. Prețul afișat este 11,6 lei. Eticheta și inscripția cu prețul este cea mai puternică și clară amintire din vis. Alerg într-un suflet să aduc banii din clădire (probabil cea în care a fost întâlnirea inițială) și... mă trezesc.

Să te asculți gândind, vorbind, zâmbind, socializând și să înțelegi că această coerență are loc într-o cutie din care poți ieși (prin cădere) în orice moment...

Ghenadie Sclifos.

Adam frate cu Madam.

A trăi în fața lui Dumnezeu înseamnă în primul rând a intui ce a intenționat Dumnezeu înainte de a adormi. Somnul acesta nouă ni se pare fără sfârșit, pentru că nu suntem înzestrați să percepem timpii cosmici (kalpa). A ieși din realitate și a-ți controla suflul...

Scopul Științei nu mai este Cunoașterea, ci perfecționarea Retoricii înalților profesori, de la înaltele tribune ale înaltelor conferințe. Este tocmai păcatul pe care materialiștii îl impută filozofilor.

Lumea s-ar putea sfârși, de exemplu, atunci când numărul literelor care au fost scrise vreodată de mâna omenească, în toate timpurile, va egala numărul de stele sau de galaxii.... Dar și atunci, pentru un ipotetic observator extern, plasat undeva deasupra, lucrul ar putea fi pur și simplu o coincidență: nu ar putea să dovedească faptul că taman asta a fost intenția Creatorului înainte de a adormi. Confirmarea nu o poate da decât El, la trezire. Ne-am ivit pe lume, ne-am numărat degetele și acum credem că totul este număr? Suntem asemenea coșarilor din Marry Poppins.

Și totuși Dumnezeu vorbește în somn. De exemplu: ”Eu te privesc în ochi și-n jur se sting copacii...”

Mă înec în lipsa de conținut a lumii care mă înconjoară și refuz cu încăpățânare să adopt metoda generală de autoadaptare, care este propria golire de conținut. S-a dovedit că soluția zborului este ”mai greu decât aerul”, nu ”mai ușor decât aerul”. Lipsa de conținut provoacă până la urmă explozia, incendiul, dezastrul zeppelinului.

Există universități americane care interzic studenților să citeze în lucrările lor lucrări mai vechi de 5 ani. Iată întrezărirea Sfârșitului...

”Animula, vagula, blandula / Hospes comesque corporis / Quae nunc abilis...” (Mic suflet al meu blând și rătăcitor, oaspete și însoțitor al trupului, tu care pleci acum...) (Împăratul Hadrianus citat de Andrei Pleșu în contextul morții lui Dan Hăulică, Dilema 21.08.2014)

”Cerul curat de trăznet nu se teme” (Dicționar Candrea)

”Suflul entuziast al patriotismului bătut în cap” (Cătălin Ștefănescu)

”Să înveți ceva pe cont propriu, neasistat, are de bună seamă o mulțime de dezavantaje: rămâi cu o sumedenie de lacune (adică nu ca ei, academicienii - nota mea), uneori impardonabile, legi în minte capricios lucrurile pe care le afli (cam ca Dali, nu? - nota mea), înțelegi adesea hazardat ceea ce te strădui (străduiești?) să deslușești șamd. Are însă măcar un avantaj cert: Neprimind de-a gata răspunsuri, te repezi să pui o sumedenie de întrebări” (Liviu Papadima, prof univ Litere, Univ București).

”Valoarea nu mai este judecată în funcție de conținutul ei, ci prin simplul fapt de a fi mai recentă, mai acceptată, mai populară, mai la modă ” (Patapievici)

Tot la el raționament constrângător = raționamentul în urma căruia doi oponenți trebuie să admită că unul are dreptate. S-a demodat.

Viața e un accident al materiei (Cioran). Iar apărătorii ei niște eșecuri îndârjite, aș adăuga eu...

”Trebuie să fim convinși că atomii în realitate nu posedă...”. ”Trebuie să ne ținem cu tărie de această doctrină...”, ”La fel, trebuie să socotim că...” ”Noi trebuie să considerăm că vedem și concepem lucrurile prin ceva care intră în noi venind din lucrurile exterioare... ” ”Nu trebuie să ne închipuim că...” (Scrisoarea lui Epicur către Herodotos - citată de Diogene în Viețile filozofilor - e tixită de asemenea formulări. De la filozofi nu asta aștept)

Întreprinderea pentru Furnizarea de Timp Liber Otrăvit (IFTLO).

Francisc de Assisi explică în ce constă cea mai mare bucurie a vieții: ”Să rătăcești zile și nopți la rând prin frig, înfometat, dezbrăcat și, ajuns aproape de epuizare, să zărești o luminiță, o casă, să ajungi acolo, să strigi, să implori pentru o bucată de pâine și cineva să iasă afară la tine și să-ți strige - Cară-te de-aici! iar tu să pleci mai departe senin, fără să simți NIMIC. Nici umilire, nici revoltă, nici rușine. NIMIC. ”

Samuel von Bruckental, guvernator al Ardealului în timpul execuției lui Horea și Cloșca... Poate că în ziua aia tocmai adăuga încă un tablou colecției sale.

Mulți urcă pe munte nu de dragul piscului, ci de al norilor...

Meteo: ”Cerul va fi mai mult senil”.

Ovidiu Înjugăurs - antrenor tir cu arcul la clubul sportiv Atac din Roșiorii de Vede. Foarte târziu am înțeles conținutul semantic al acestui nume, din pricină că atenția îmi era atrasă de fragmentul ”găur” - semn că mintea mea tot spre ”prostii” e îndreptată...

2 iulie 2014 Primarul Constanței Radu Mazăre le promite salvamarilor, aflați de mai multă vreme în grevă, că salariile le vor fi plătite din fondurile destinate subvenției pentru căldură pentru persoanele cu venituri mici. Și salvamarii îl cred, acceptă și se reîntorc la lucru!

Steleleca Recad.

Cruciada furnicilor caudine.

Afiș al unui spectacol de teatru, publicat în Dilema Veche, septembrie 2014: ”MAME FÃRà PIZDÔ.

Al dumneavoastră, Marin Perdea.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!