suntem plini de inspirații și odată cu aerul
tragem pe nas linia curbă a decepției
ce precipită întru orbirea
glonțului de-argint

orice expirare creează golul primordial
în care eclozează toate tăcerile
din care vor lua naștere
spaimele și încrâncenarea nerostirii

cuvintele ies la foc automat
reculul scrie noi forme de comunicare
convențional substituit
de mereea nonverbală a semnelor

dicționarele își smulg foile și biții
cuvintele sunt abandonate pe treptele uitării
iar viitorul scormonind printre ruine
va întreba: unde s-au dus fluturi?



(varianta originala)

suntem plini de inspirații și odată cu aerul
tragem pe nas linia curbă a decepției
ce precipită întru orbirea
glonțului de-argint

dacă dragostea ar pluti în aer
polen alungat de vânt
atunci fluturii
nu ar mai trebui să zboare
dând ocol întregului pământ

spaimele lor pun cătușe grele
libertăților noastre adultere
cuvintele toate sunt fugărite
iar gândurile sunt pironite
pe crucea tăcerii

bezna nopții se întinde
florile se ofilesc
din stomac nu urcă fluturi
leșuri putrede roiesc