răsăritul ăsta
nu e nimic mai mult decât un clovn văzut alb negru
într-un cimitir, la fel și oamenii ăștia de pe margine care aplaudă
fără să știe de ce

dacă ar da morții mână cu mână
ar fi puțin mai vii decât gândurile mele

am învățat că neputințele se măsoară în pași înainte
oamenii trecători în anotimpuri nedemne să revină, capetele sus sunt cele mai râvnite emoții ale naturii
nu se vând pe nimic

deasupra orașului o lamă de cuțit
și eu pășind tăcut înroșind
aleile

azi sunt mediatorul tuturor personalităților mele

azi sufăr de coloană vertebrală