de fiecare dată cînd îmi propun să fumez mai puțin
se întîmplă ceva ce mă face
să-mi toc degetele ca pe mahorcă
să fumez ceea ce scriu pînă adorm cu un text magistral în colțul gurii
camera începe să ardă mocnit iar spre dimineață
cînd apar nădușiți salvatorii
din mine nu mai rămîn decît
acte de stare civilă topite

cînd se ia lumina aș suna pe cineva la-ntîmplare
dar în memorie nu am decît doi trei prieteni
și-un preot franciscan căruia din cînd în cînd i se face milă
și mă mîngîie ca pe cîinele lui steven seagal

am ajuns într-un punct unde nu există iertare
de parcă un dobitoc a scos din greșeală pasajul greșiților
din tatăl nostru
oamenii care au rămas lîngă mine nu sunt decît
martori imparțiali care se asigură că s-au îndeplinit procedurile
și că timpul meu s-a sfîrșit în condiții cît mai umane

ce-ar mai fi oare de spus acum
cînd sunt mai gol ca un mormînt în noaptea-nvierii
a scrie e ca și cum ai da săracilor tot ce ai
fără să știe nimeni