a lu’ batoză avea casa lîngă cimitir
la poartă-un milion de petunii(așa zicea gura satului)
veneau vecinele
marie dă și mie un fir nu te calici
maria făcea pe-ndurerata dădea ochii ușor peste cap
fa n-am cum să-È›i dau că tre’ să fac buchetul pentru altar

într-o seară
cînd întunericul se lăsa ușor peste sat
ca roua spre dimineață
a lu’ doboÈ™ se-ntorcea de la cimitir pe lîngă poartă
a trecut mîna printre petunii a smuls niște flori
tu-ți gura mătii de vecină proastă zgîrcită
le-a fărîmat pe toate în palmă

mult mai tîrziu
într-o dimineață
a lu’ doboÈ™ s-a trezit să dea de mîncare la cîine
și-atunci a văzut fărîmat cireșul cu toate cireșele nici coapte nici crude-
cam ca un trup nici femeie dar nici copilă-
a-nceput să se caine pe unde-apuca
cireșe erau pînă pe ulița de la cimitir și mai încolo
juruit au fost ăia din susul satului-zicea gura satului
nici pînă în ziua de azi a lu’ doboÈ™ n-a înÈ›eles
dacă au fost ăia din sus
sau ăia de sus