sfârșit de an

dacă mâine nu e, nimic nu e a spus ziua de azi
învață-mă ce-i deznădejdea, să știu, să înțeleg durerea
învață-mă ce-i renunțarea cu toate visele alături

să visezi că dăruiești până la epuizare
și să te lovești de peretele neputinței pe care l-ai ridicat asiduu
pe parcursul fiecarei zile... de-a lungul timpului

început de an

cu dăruire,
stâlpii porți par doi ciocli ce așteaptă
fără să știe ce-i nerăbdarea

ziua de azi știe că mi-a alungat tot trecutul
și odată cu el și viitorul
deci astăzi este o temniță în carne și oase

o iarnă fără zăpada nu poate face altceva
decât să-și arate gerurile
ce mușcă adânc din hoitul amintirilor

și totuși...

învelește-mă cu deznădejde să-i gust greutatea
pune-mi durerea căpătâi
și lasă renunțarea să se cuibărească la sânul meu

anule banule, cum te vei rostogoli?