ar trebui să cred că adevărul este unul gelatinos,
mascat sine die într-un popor de meduze electrice;
că se întinde pe degetele poeților,
îi înțeapă,
le inflamează țesutul coloanei,
înveninând vertebrele…

poate din cauza asta unii merg aduși de spate,
ocupați cu o senectute prematură.

nu-i un muzeu care să-i cuprindă pe toți
și,
chiar dac-ar fi,
s-ar găsi cineva cu o bormașină,
le-ar da o gaură drept în frunte,
apoi
s-ar uita ca prostul
să vadă
pe acolo curge poezia?