De ziua mea, în ochi sunt: eu-mare-iubire-eu-mai-mic

Aluzia de ieri, era în afara cercului eu al meu. Să înțeleg că mă tot micșorez? Să înțeleg că vorba este o expansiune? Îmi seamănă această primă reprezentare foarte mult cu reprezentarea “neștiinței”: nori bulbocind pe marginea cercului meu, în față, într-un alb cu galben.
Mintea desenează în fundalul planului-vertical-acvatic? 13.08.16
Deocamdată, faptul de a putea trece de construcția negativa-simbol este când este uitarea ca entitate în stânga. 13.08.16
Sentimentul de celălalt apare strângându-se toate colțurile imaginii mentale. Este un fel de imagine șifonată. 14.08.16 Știam că există presarea mea în timp rezultând celălalt. Dar nu știu cum. Presarea o face conștiința?
Când îl știu pe simbolul “d”, “d” trece în dreapta.
Când se pune de rău mă apas în dreapta pe balansoar. Încă nu înțeleg cum apar spațiile tari în mental. (mai demult eram în dreapta pe balansoar și din un nor albastru din stânga a căzut un toiag maro, să apese pe balansoar, în stânga, unde nu era nimeni. Atunci a fost fapta Lui Dumnezeu.)
Am vorba ce zice, care este tu zici: “că’ o fac”, “că l-am făcut”, “o omor pe mama”, “este”, “va fi”, ”periculos”, “a murit mama” și înțelegeri: îi dau viața mamei, îmi convine.
Vorba tu zici după ce zice se afundă ( în dreapta?) iar limba mea este trapa care se lasă. Până acum știam să zic despre mine: Când e bine intru din nou într-un subteran, după care trag trapa. Și știam că dacă în stânga este sferă voinței, în dreapta este cutia care se deschide și închide:
Când vreau se deschide cutia (dinspre stânga) în care sunt. 29.01.16
Vreau care închide cutia. (de ex. 29)
De asemenea, haosul deschide cutia. ?
Expresia: “îmi sar capacele” să însemne că în noi sunt mai multe cutii?
(În mitologia greacă fratele lui Prometeu se însoară cu prima femeie, Pandora-cea cu toate darurile-, care deschizând cutia cadou de la Zeus, o închide tocmai când pe fundul ei mai rămăsese speranța.)
Nu îmi place dreapta asociată cu gândul din stânga.
Când este rău în absolut, am ochii în sus /
Când este bine simt cum mi se lăsă ochii. Parcă adorm.
Am o “negație”. După un timp uriașul alb (eu?), chel, mare ca un Prometeu, innoata cu o mână înainte, în marea imagine mentală acum acvatică, având picioarele în stânga și trupul cu mâinile în dreapta. Innota cu o mână înainte. Demult, într-un moment de mare sensibilitate m-am văzut innotand eu, ca om, în apă din apropierea castelului cu țărmuri. Pur și simplu innotam: o mână înainte, o altă înapoi și privind de deasupra în jurul meu alb ca o spumă, în apă verzuie. Era relaxant! (1997)

Aflu pe youtube ca ciobanul Petrache Lupu (1907-1994) L-a văzut pe Dumnezeu ca un moșneag alb la buturugi și la salcia vindecătoare.
Din nou am o asociere de rău, fapt pentru care “joc golf”.
Am gândul de mama. Văd o femeie în o mașină. Unde gândul din stânga primează în logica minții, zic că femeia este mama.
Din mic se face mare. Am călcat pe ce ziceam punct negru respingător și amintirea de mama + punct => imagine marita verticală.
Dacă ripostez față de celălalt, celălalt nu mai este spațiu în dreapta; celălalt devine un străin. Călcând pe el (era însă nevăzut) în dreapta cu piciorul, simțeam cum mă radia pe mine cel ce eram în stânga. 15.08.16
Și după ce mi-am cerut scuze m-am uitat spre celălalt cu ochi zâmbitori. Dacă până acum în ochi vedeam mâini, iată că acum au apărut buze.
Ce distanța între noi doi și mine de ieri, parcă am fi pe buzele unei guri. 2010
Pe curba buzei iubire pentru mine. 2010
(Vorbindu-ți intru în stânga cercului tău. mă pupi = buze în dreapta cercului. 2011)
[“tu zici”, urmează a pune gând(?) + gândirea => vorba și gând => (buze și cerc) 2011]
Am o cunoaștere golită față de o bucată de brânză, care fusese o vreme cunoaștere de rău. Probabil că sunt amorsat. Când sunt amorsat este ca un cerc gol. De curând am înțeles că și cunoașterea de rău este goală de rău înăuntru.
Gândul față de un lucru (felie de piersică) îl face pe lucru mărit și pufos?
Noul început este în stânga. 15.08.16
Când îmi țin respirația nu se pune de rău.
Adorm. În vis văd cum se crează o tarie-cerc în infinit. Mă trezesc. 15.08.16
Eul apăsând pe gând creează spațiul, tăria. 16.08.16
Opririle în neant și opririle cu “vreau”-ul vectorial îmi fac rău.
Cunoașterea ce trece repede în stânga nu se pune de rău.
Apare o femeie. Până acum când apărea celălalt îl pupam. Acum m-am dus în locul acelei femei și m-am pupat pe mine. Jumătatea mea parcă ar însemna încă un tu al meu.
Impresia micșorează.
L-am surprins pe cel rău cum îmi vorbea în urechea stângă. L-am ignorat. Cel rău eram tot eu? Parcă era un străin. Avea vocea mea?
Mă opresc din nou. Zâmbetul din ochi mă salvează.
Iubesc pe Sibel, unde o înglobez. 17.08.16
Privind înainte? parcă dau să intru în o dublă cunoaștere cubică _ | _
Mă gândesc la o percepție veche: cu orice pas intri ca într-un cub?? Tot de cub să fie vorba pentru înțelegerile: Conștiința muta calul când este să facă ceva. Conștiința (pentru a face) face drum perpendicular. Drumul conștiinței nu este în o sferă. Iar eul meu stând în soare văd cum face drumuri perpendiculare în sfera voinței; și voința poate fi percepută din afară precum conștiința. Trăim pe, și apoi vedem pe dinafară! Totuși totul se întâmplă în conștiința înclin să cred.
Parcă ieri = mai în față. Din nou am înțelegerea micșorării. Când eram de vorbă cu femininul, cel care are privirea pătrunzătoare până în sufletul celuilalt, parcă toate zilele se duceau în un “ieri”.
Mă supără o oprire cu întoarcere. Știu doar ca gândul vertical se întoarce în sine, se rotește, când nu este muzica horei, înainte să intre prin cercul vertical și arătă cu degetul spre obiect.
O femeie se uită înspre mine. Zic că ea sunt eu. Aceasta este prima cugetare?: eu sunt tu. Cu siguranță am avut din nou o percepție inglobatoare, sferică, astfel încât, unde priveam și eu înspre ea, am … reintrat înapoi în “sfera inglobatoare”, din partea cealaltă, punându-mă în locul ei însă în mod subiectiv. 17.08.16
Am visat de trei ori: eram în aer, în un punct fix. Venea spre mine un vânt, în aer, care îmi făcea rău. Ultima dată am pupat cunoașterea și nu s-a pus de rău. 20.08.16
Îmi pare pentru un moment că cunoașterea precum este în cap este și în gură. Există cerul minții și cerul gurii, că același.
“este” iese cu târâita (impulsuri) spre dreapta. 20.08.16
Cercul meu vertical îmi pare că este în oglindă. Am văzut limba ce întoarce din dreapta, de pe cerc, cum a întors. Deci încărcarea mea este în oglindă. Oglinda este sentimentul de sine, legătura dintre cosmos și pământ? Când gândesc este ) iar limba ce întoarce de pe cerc este punctul gândirii.
Dacă când nu am imagine sunt ca un șarpe fără cap și când vine eul din gând la mine sau și când vine gândul sunt cal cu două picioare, înțeleg de ce primitivii credeau în divinități animalice. Omul cu cap de șarpe, de cal, de șoarece, de pasăre; cu picioare de cal, urs, cuc!
Diaconul Cici îmi spune ca tâlharul din dreapta de pe cruce este în rai.
Descopăr pe youtube că Evanghelia lui Iuda a fost contestată de Irineu, episcopul de Lyon în 180. În ea Mântuitorul îi spunea lui Iuda: “tu vei sacrifica omul care mă învăluie”, “îndepărtează-te de ceilalți și Eu îți voi dezvălui tainele Împărăției. Este un tărâm măreț și nesfârșit pe care nici un ochi de înger nu l-a văzut și nici un gând al inimii nu l-a putut cuprinde vreodată și căruia niciodată nu ia fost spus pe nume. Strălucirea stelei tale o va depăși pe a celorlalți.”
Iisus le spunea apostolilor: “Dumnezeul vostru este în voi…” și râdea de ei când aceștia se rugau, pentru că erau fățarnici, fapt pentru care apostolii se supără. El îi întreabă cine se poate scula împotriva Lui și dintre toți doar Iuda îndrăznește să îi răspundă, însă cu smerenie.
Iuda: “Tu ești din tărâmul nemuritot al Lui Barbelo”.
Parcă marele gand-sunt atrage ca un magnet spații de jos. 21.08.16
Logica minții îmbraca într-un sac aproape orizontal. Evreii când posteau, se îmbrăcau în sac și își puneau pe cap cenușe. Diaconul Cici îmi spune că Mântuitorul însă învață: să ne spălăm fata și să ungem părul cu undelemn.
Descopăr că în Tibet, India sau China = cărți de joc, șah, domino, go-ul.
Când nu vreau cunoașterea, cuvântul se băgă în cunoașterea de rău mentală și o distruge.
Sunt în dreapta cercului din oglindă, supărat. Dacă voi vorbi va cădea cerul din cerc pe orizont. În urma mea?
Îl înconjor pe punctul=cel–ce-m-a-suparat cu aripi de pasăre, negre, în semiîntuneric?. Așa mă pot duce spre el.
Prezența în stânga o, apoi prezenta cu iubire îndreptată spre stânga -o în emisfera dreaptă.
Înțeleg astfel cuvintele Dumnezeului Tata către Dumnezeu-Fiul: șezi de-a dreapta Mea… Psalmul 110, 1: Domnul a zis Domnului meu: “șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.”… “7: El bea din pârâu în timpul mersului: de aceea Își înălță capul.” 22.08.16
Contratendinta mă supără. Ea apare pe suprafața sferei în dreapta, spre stânga. 23.08.16
Punerea de rău are legătură cu închiderea gurii.
Exteriorul intra în mental, în interior.
Înțeleg precum că coaja sferei mentale, deci învelișul, ar fi familia mea, părinții.
Omul pitic semiuratel a fost exact ceea ce vroiam să văd. Privindul vedeam ochi de melc cum urcau în sus și am înțeles astfel cântecul copilăriei: melc, melc, cotobelc. … mi s-a întâmplat de curând că văzând un om să înțeleg că acel om era ceea ce vroiam să văd ca înfățișare în momentul respectiv, pentru că oamenii transmit o stare, o senzație. Am asociat această credință superficială cu ceea ce visasem cândva: eram în un penis; eram penis ca subiect și apoi am văzut un penis obiect, fapt pentru care am exclamat că sunt ceea ce urmează să fie, sunt ceea ce urmează să văd.
Mă percep limitat din afara mea (fix, în dreapta?), fapt pentru care nu pot să spun formă. Am văzut “materia” aproape argintie a chipului. Am văzut cum acționez la distanță, în afara mea, dar și că eu nu am organe trupești, de exemplu cum ar fi nările, însă în activitatea chipului se poate vorbi de “nări”. Este posibil ca “organele metafizice” (de exemplu gura, nările, sau inima preceptelor) să fie o consecință a organelor trupești, sau organele noastre trupești să fie o copie a “organelor metafizice”? Înclin să cred că este și si.
Gândul are legătură cu a ști? 25.08.16
Reacționez ca un “străin” față de unii cunoscuți, fapt pe care nu îl înțeleg. Descopăr că răutatea aceasta este o mișcare mică în mine, un click-buum. Cerc în cerc? Mă înțeleg însă când văd clientă din fața mea, înăltuța, slăbuța și cu ochelari de soare. Așa eram eu: străinul = omul cu ochelari de soare. Apoi mă văd ca om mic, în stânga, făcând ca trenul și în același timp percep cunoașterea că ceva mare. Din ea îmi rămâne în amintire un dreptunghi cu margine subțire galbenă. Vine o nouă clientă. Descopăr că numele meu este în legătură cu mișcarea spre jos în jurul?/învelișul sferei mentale, de-a dreapta ei. Pentru tot mă las în dreapta imaginii mentale
Simt cum iubirea îmi mângâie sufletul. Apoi descopăr că vorbă din mine iese prin oglindă, iar când sunt ca un străin față de ceilalți, vorba iese la o distanță de oglindă mentală. Apoi, îmi văd vorbă cu mine, în aer. Cerc în cerc? În stânga? Și imediat mă văd venind, că alt eu, însă mai real; veneam din dreapta, în aer, ca o cometă, spre ceea ce eram în stânga. Aveam chipul ca un bulgăre din sfere de argint, între care era aer. Chipul acesta mă făcut să îl asociez cu chipul steagului dacic: capul de lup cu trup de șarpe, pentru că parcă lasa și o dâră. Conștiința a văzut toate acestea.
Descopăr că conștiința ar fi străinul. 25.08.16
Visul vine pe unda-val. 26.08.16
Înjurând am omorât, până m-am văzut pe mine cum mă opresc, însă tot cu cuvântul m-am duș înainte.
Încep dimineața omorând din nou, însă apoi am înțeles că urmează să văd cunoașterea aceasta de la distanță, nu numai din ea. Și am văzut soare și raze de soare în stânga acestei imagini a cunoașterii de rău, fapt pentru care m-am văzut pe val. 27.08.16

Astept ziua mamei si a mea pe 02 septembrie.