agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2221 .



Jelanie mută
personale [ ]
comandorului Dobre

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dafinul ]

2016-12-22  |     | 



Nu găsesc vorbe destul de mari și de frumoase să te povestesc, nu am nici cuvinte destule să te vorbesc până la capăt. Doar tăcerea mută a durerii din inimile celor care te iubim te poate rosti pe tine cel adevărat. Știu că ai fi vrut să-ți însăilez un necrolog, dar cum puteam prin câteva date aride, fapte, întâmplări să figurez tulburătoarea și tumultuasa ta personalitate?
Nicolae al lu’ Ion, al lu’ Dumitru, al lu’ Dobre, al lu’ Radu, al lu’ Sava… Și mai departe, te rog pe tine Doamne să-i pomenești pe toți ceilalți, până la moșul Noe, fiindcă noi i-am cam uitat. Un șir de nume ce au lăstărit și au crescut unul din altul ca un arbore infinit. Cred că acesta este biblicul Pom al Vieții, cu rădăcinile în Cer și coroana aici pe Pământ! Și tu ești o bucată din trunchiul lui, care acum te scurgi nu în jos, ci în sus către cer, spre rădăcini. De unde începe și unde se întoarce viața. Nicolae, Nae, Noe… Habar n-aveai că ai purtat numele străbunului nostru biblic!
Ai fost un bărbat falnic, frumos. Că puține erau femeile care nu tresăreau ori nu întorceau capul după tine. Ba, chiar și destui bărbați te priveau cu o inconștientă ciudă!
Ai fost un om cultivat. Îți plăceau matematica, istoria, religiile, literatura. Despre câte și mai câte nu am bârfit noi la umbra unui pahar! Nichita era favoritul tău. „Emoție de toamnă” o rosteai aproape ca pe o mantră. Cine știe ce, încă arzătoare, doruri ascunse te mai mistuiau. Chiar și acum, la vârsta amintirilor, simțeai nevoia să șuieri luna să o răsari / și s-o prefaci într-o dragoste mare.
Dar mai presus de toate ai fost un soldat credincios jurământului dat și curajos. Dintre toate încercările la care suntem supuși în această grea misie, tu le-ai ales pe cele mai temerare. Pilot pe mai toate avioanele militare ale vremii. Te fascina zborul! Și pentru că nu ți se părea destul ai ales să fii și parașutist. Nu mai știai numărul salturilor și misiunulor speciale. Parașutist militar în celebrele trupe ale lui Baștan, despre care și astăzi camarazi de-ai mei mai cred că, dacă ar mai fi trăit, nu eram ocupați atunci în decembrie.
Îmi amintesc de o primăvară foarte timpurie când, zgribulit, și Paștele întârzia să coboare pe Pământ. Eram un puști, dar știam despre tine de la tata și de la unchiul Radu, pentru care erai un fel de zeu. Te-ai cocoșat ca să poți încăpea pe ușa odăiței noastre. Erai un uriaș! În mantaua aia lungă, mult peste genunchi, cu lauri în frunte bătuți în coifură și cu steluțele argintii de locotenent pe epoleți îmi păreai un arhanghel. M-ai luat de subsuori și m-ai ridicat până la grindă. M-ai izbit ușor cu creștetul de ea, spuneai că așa e bine. Te-ai descheiat la manta, te-ai așezat pe pat și ai scos tabacherea aia lucioasă din care ai întins unchiului tău, tata, țigări din alea fine. De care el nici nu văzuse. Pufăia tutun uscat pe plita mașinii, aprins de la amnar. Fumați, povesteați și râdeați… Să fi ars țigara până pe la jumătate când, din buzunarul interior al vestonului, ai scos un teanc de bancnote. Ai ales una de o sută, o avere pentru noi în vremea aia, și mi-ai întins-o. M-am dus la prăvălie la nea Dandu și v-am adus o sticlă de rachiu. N-ai mai vrut înapoi restul! Beați, fumați, povesteați, râdeați… Și eu, mut, în colțișorul meu te priveam hipnotizat. Atunci în mintea mea de copil sărman de la țară înflorea visul și în inimă îmi încolțea credința că aș putea să fiu și eu ca tine. Nu ți-am amintit niciodată despre acea zi când ai venit să faci parte din destinul meu și nici nu ți-am mulțumit. Atunci, prin tine, Cel de Sus mi-a schimbat viața. Primește acum, te rog, de la mine mulțumirile copilului de atunci!
Și ca un semn de recunoștiință târzie, îți pun la picioare acest, cel mai recent volum de versuri al meu. Dumitru Sava – “vis/colind…”, născut chiar în această săptămână a Crăciunului. Spune alor noștri să-l citească… Și să afle că ne gândim la ei, îi pomenim, îi iubim și ne rugăm pentru ei. Dar că, mai ales, ne străduim să îi ducem mai departe. Ți-am scris și o dedicație: " Zbor lin prin veșnicie, pilotule!" Ce ciudat, ce crud... Tu mi-ai dăruit un destin, iar eu îți întorc darul, poate, printr-un epitaf. Azi noapte ai venit la mine și mi-ai cerut să-ți împrumut vocea ca să ne poți spune, prin acest limbaj atât de drag ție, unde te afli. O fac cu plăcere, te ascultăm.
“Zbor/ mă țin/ cu amândouă mâinile/ încleștate de cer/ iar trupul/ stindard cu viitorul decupat/ îmi flutură/ ciuruit de rafalele timpului/ victoria… învins pământul/ se dezghioacă de pe mine/ și lasă îngerul să se înalțe.”
Fiecare suntem un mănunchi de lumini și umbre. Facem bune, dar și rele pentru că mai greșim. Tu, însă, în această nebuloasă a păcatelor lumești lași o dâră albă. Nu știu dacă ai zidit cu mâna ta o casă, dacă ai sădit un pom, dacă ai sleit o fântână… Dar ți-ai iubit patria, continuând să vibrezi pentru ea și când nu mai erai sub uniformă. Ai iubit, cu patimă, viața. Dar pe deasupra tuturor, mai mult decât orice, cu o durere adâncă, mistuitoare și mută, ți-ai iubit copila. Femeia frumoasă de azi, ce-ți seamănă ca o picătură de apă, venită de foarte departe să-ți fie la căpătâi în clipa de pe urmă. Să te vegheze și să-ți strige cu aceeași jelanie mută că și ea te-a iubit tot timpul!
Pleci acum dintre noi. La manșa neamului tău, te duci să-ți reiei zborul alături de ceilalți camarazi în escadrila românească din infinita flotilă a cerului.
Zbor lin prin veșnicie, pilotule!
Adio, camarade! La revedere, vere!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!