nu-ți trebuie mult să te desparți de viață
este suficient gâtul
și
butucul de timp înverzit pe dinăuntru de iarba distanței

înainte să-nchidă ochii
bunicul și-a scuturat amintirile
să rămână doar cele de când era tânăr
și ținea pe după umeri femei frumoase
le apăsa cu mâna lui grea
tot mai mici se făceau

cât o regresie în ideal

conștiința bunicului își rotea circumstanțele
întotdeauna spre răsărit
îi plăceau zorii zilei când
femeile se gândesc la ce-au visat noaptea
fac o recapitulare în așteptarea altor nopți/ altor vise

sub guler
bunicul păstra capsula cu otravă
din primul război cu bunica
de câte ori îi spăla cămașa ea se uita la guler întâi
să se-asigure că este-acolo

bunica sta pe un scaun rotund cu trei picioare
aplecată asupra albiei
din mâinile translucide stropii
săreau peste mormanul de rufe murdare
apa ca un râu secat între maluri
se lovea apatic de marginile albiei
mormanul de rufe părea un animal în descompunere
îl îneca în apa cât palma bunica

aburii ofileau iarba
pe sârmă
o piele de vulpe plină de sare
făcea aerul irespirabil
bunica rostea cu dezgust: câine, câine!...