cu ce cuvinte să-ți spun. că ai pus câte-o mască fiecărui poem. și le-ai agățat la ferestre

trecătorii își înalță gândul. dar când ajung la litere.
cartonul se lipește de pielea lor

le privesc disperarea. degetele se opresc în mine. zgârie sufletul. le dau tălpile. să scape

am rămas un păianjen uriaș. mi-au crescut ochi cenușii. măștile ți s-au scorojit. deșiri câte-o metaforă – stare pentru vânt

în jurul casei… liane. strada… un azil. și-mi văd uneori tălpile. părăsite și ele. de trecători

20 Iunie 2017