rece și incoloră vine dinspre tine
aș fi vrut-o tăioasă ca un laser
să-mi vindece inima asta bolnavă de dor
aș fi vrut-o ca un viscol
să mă despoaie de mine
să mă ducă să mă ducă
să mă prefacă în om de zăpadă
ori măcar în fulg plutind către acolo sus dar
e mai mult o ploaie tîrzie de toamnă
îmi burnițează irisul în asemenea hal
că mi s-au inundat bocancii
viitura mi-a rostogolit viața la vale
undeva către apa sîmbetei
mi-a decolorat timpul
ba mi-a spălăcit până și sufletul
mai grav mi s-au diluat amintirile
mi-au putrezit speranțele
să scap încerc încerc cu disperare să-închid ochii
pupilele două aisberguri ce vor mașină nuntă casă
nu mă lasă… nu mă lasă