Cerul plânge. Clopotele țipă durerea din noi.
Nici să scriu nu pot, nici pe alei pustii să-mi țip plânsul
Când în inima mea culcuș și-a făcut doar apusul
Unui suflet drag. Râuri să curgă! Moldova șiroi!

În noi că o hologramă să-i rămână surâsul.
Pe cer a mai răsărit o stea cu lumina vâlvoi
Ce va lumina lumea până-n ziua de apoi.
Să plângă cerul și-n lacrimi să inunde orașul!

În doliu să se îmbrace scumpa mea Bucovină
Și clopotele lui Ștefan să răsune prin munți, văi
Că în noaptea de humă, rece, a inimii bătăi
S-au oprit plecând spre ceruri un suflet fără vină.

În inimile noastre vei fi precum o violină
Un cânt sublim și gingaș, o apa cristalină.