Semantica matricială negativă a verbului a şoca (cf. „a impresiona profund neplăcut”, DEX 2009) susţine, cel puţin în principiu, asocierea acestui lexem cu substantive-stimulus exclusiv / fundamental negative. Aceasta nu exclude însă o serie de situaţii discursive atipice, mai exact enunţuri în care verbul în discuţie se poate construi inclusiv cu stimuluşi (matricial / contextual) pozitivi. Aceste cazuri de asociere atipică sunt susceptibile de a fi definite drept improprii, având în vedere conţinutul fundamental negativ al verbului a şoca. Şi, totuşi, sunt situaţii în care improprietatea capătă soluţionări / explicaţii în perspectivă contextuală / discursivă, în consecinţă enunţurile respective fiind validabile.
O astfel de situaţie este ilustrată, de pildă, de substantivul laudă, un substantiv intrinsec pozitiv (cf. „elogiu care exprimă preţuire la adresa cuiva; stimă; cinste; slavă”, DEX 2009), dar care poate suporta contextual (prin redefinire semantică… încurajată / permisă contextual) o citire în arie negativă, prin urmare asocierea cu verbul a şoca fiind una firească. De pildă, în enunţul „Mă şochează laudele unora”, încărcătura negativă a stimulusului este relevabilă la nivelul subtextului, care poate evoca acea „laudă de sine”, dar şi ideea de „laudă în exces, exagerată”.
Un subtext similar pare a fi implicat şi de enunţul „Mă şochează liniştea autorităţilor române”, în care substantivul linişte, intrinsec pozitiv (cf. „lipsă de zgomot; tăcere; calm, acalmie”; „stare (sufletească) lipsită de zbucium, de frământări; tihnă, pace, seninătate”, DEX 2009), este utilizat cu sens (figurat) negativ, şi anume „indiferenţă; indolenţă; nepăsare”.
Un exemplu relevant în acelaşi sens este furnizat şi de unele contexte în care stimulusul este substantivul normalitate („caracterul a ceea ce este normal, aşa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obişnuit, firesc, natural”, DEX 2009): „Sunteţi de acord cu mine că o ţară este cu atât mai ţară cu cât este mai normală? Sunteţi, cum să nu fiţi, căci trăim de prea multă vreme într-o ţară în care normalitatea ne şochează în extrem de rarele ocazii când ne întâlnim cu ea”. Este un enunţ interesant de discutat prin raportare la un altul, excerptat de asemenea din pagini actuale de limba română, şi anume un context în care stimulusul este reprezentat de substantivul moarte: „Văd în jurnalele TV că moartea nu mai şochează. Aceasta a devenit chiar subiect de divertisment”. În contextul reprodus, un stimulus prin excelenţă negativ (cf. moartea, concept definibil opozitiv cu viaţa) este coocurent, în limitele unui enunţ negativ, cu un verb psihologic de mirare, de asemenea încărcat negativ (cf. a şoca). Acest tip de asociere (cf. Moartea nu mai şochează; v., prin comparaţie / opoziţie, enunţul Moartea şochează… de regulă, ceea ce şi constituie de fapt subtextul celui dintâi enunţ) se explică în condiţiile unei lumi în care valorile sunt răsturnate, prin coborârea în derizoriu (i.e. în aria divertismentului) a unor realităţi / concepte grave, precum moartea. Prin urmare, dacă Moartea nu mai şochează, atunci Şochează normalitatea. Nici de această dată validarea enunţului nu va putea ignora o anume realitate extralingvistică. Subtextul enunţului citat implică fără îndoială ideea că nu este firesc ca normalitatea (aspect natural, conform legilor firii) să şocheze, cu alte cuvinte să producă un efect în arie experienţială negativă, tot aşa cum nu este firesc, cel puţin dintr-o anumită perspectivă, ca moartea să nu şocheze! Altfel spus, Normalitatea nu trebuie să şocheze, ci Anomalia trebuie [este / ar fi firesc] să şocheze. Aşa cum se poate observa, în acest context, spre deosebire de situaţiile discutate anterior (v. contextele în care prezintă ocurenţe substantivele laudă şi linişte), substantivul stimulus îşi păstrează sensul pozitiv (aici nu avem a face cu o deplasere semantică în acord cu ideea de „excedentar”), validarea enunţului fiind susţinută extralingvistic, mai exact prin raportare la modul în care o stare (pozitivă) de lucruri este valorizată (eronat) într-un anume context, şi anume acela al societăţii actule, pentru care anomalia pare a fi / este, cel puţin uneori, reper suprem. Toate cele trei contexte discutate sunt însă validabile, ele nefiind definibile drept improprii. Prin urmare, asocierea între verbul a şoca, intrinsec negativ, şi o serie de substantive, intrinsec pozitive, se legitimează a) fie în condiţiile valorificării substantivului respectiv cu un sens figurat negativ (rezultat, eventual, prin extindere semantică, permisă contextual şi nevenind în contradicţie cu definirea lexicografică), situaţii care se impun a fi disociate de cazurile ilustrative pentru fenomene de improprietate semantică [flagrantă], b) fie în condiţiile plasării asocierii respective în contextul mai larg, extralingvistic, apt să justifice un anume tipar.