Letargicul își depune somnolența pe substanța întâmplărilor care se încetinesc și când devin siderate apare inerția în viața omului letargic.
Omul dinamic extinde și intensifică întâmplările și caută punctele nodale ce înglobează evenimentele reprezentative, însă fără energia de anvergură și imuabilă omul dinamic ar devia înspre letargia care nu consumă energie.
Gândurile letargicului sunt lente și ușoare, distanța dintre ele este mai mare decât distanța dintre gândurile omului dinamic care este înzestrat cu gânduri rapide și grele.
Letargicul în contact cu plenitudinea îl schimbă într-un om dinamic care ia din exces beneficul cu care își mărește numărul activităților și a hobby-urilor și ritmul său alert este distribuit tuturor entităților din lăuntrul lui care-și intensifică activitatea direct proporțional cu manifestările spiritualității.
Excesul de energie al plenitudinii este captat de minte și generează beatificul care este consubstanțial cu extazul și beatitudinea.
Letargicul imprimă ipohondria pe efort, simptomele lui au puseele lenei, în schimb dinamicul infuzează efortul cu plăcere până când devine pasiunea acordată la satisfacție.
Omul normal evită să cadă în letargie și în același timp temperează dinamicitatea ce poate devia înspre febrilitate, frenezie, fervoare și exces.
Teluricul are compoziție de profan, spiritualitatea are consistență de substanță transcendentală, vocația posedă în imanența ei sacrul, utopia este umplută cu substanță pură, sacrilegiul are mecanisme demonice, iar supranaturalul este încărcat cu misticism.
Teluricul formează abscisa vieții, evoluția se pliază pe ordonata existenței și omul are potențialul de a-și rescrie coordonatele vieții trasate de extra-uri, supra-uri, meta-uri și super-uri, care trimit omul pe alt nivel evolutiv, mai preeminent, mai sublimat, cu dimensiuni și amplitudini amplificate de spiritualitatea ce a deschis spațiile supraconștientului pentru a absoarbe supranaturalul cu misterele și enigmele sale care funcționează după legile metafizicii și transcendentului.
Să ne rescriem coordonatele existențiale, să le augmentăm la n coordonate și de fiecare coordonată să pliem un simț, astfel am dobândi n simțuri și realitatea s-ar multiplica la n realități acordate toate la a fi, astfel încât să aleagă realitatea ce încorporează lumea cea mai avantajoasă și benefică pentru om.
Sistemul realității va îngloba esența acesteia, iar cele n realități ar deveni configurative și se va conecta la sistemul complex uman.