Aura omului este un câmp esoteric și meta-senzorial vizibilă doar de oamenii clarvăzători, care prezervă omul de entitățile cosmice ce vor să-i absoarbă energia.
Aura are o luminozitate deschisă în cazul oamenilor buni a căror materie este mai ușoară decât materia oamenilor răi și a căror substanță este epurată de energia bunătății, pe când substanța ființială a oamenilor răi absoarbe impuritățile, mizeriile, răutățile și insidiosul sub formă de negativități.
Aura are tente închise în cazul oamenilor răi, infuzate cu energii negative care procesează întunericul și care acționează forțe negative.
Oamenii fataliști și-au pierdut aurele și fără câmpul lor devin vulnerabili la manifestările demonice și se prefigurează suicidul, în schimb o aură intensă și de mare amplitudine este specifică iluminaților.
O toleranță excesivă iartă tot, găsește scuze fărădelegii, venalității și ilicitului și când este izbită de violență în mod contondent se acuză și se condamnă pe sine vizualizând în lăuntru doar defectele, în timp ce percepe în ceilalți doar calitățile.
Intoleranța maximă nu iartă nimic, ci se iartă doar pe sine, nu vede calitățile în ceilalți, ci doar defectele, este o formă deviantă de egoism, căci intoleranța are o aroganță exacerbată și este afectată de complexul de superioritate.
Intoleranța îi divide pe oameni până când percepe în ei doar nimicnicia și ar trebui supusă oprobriului public, căci este o formă aberantă care a crescut din germenii disprețului.
Stabilitatea ființială conține o consecvență ce respinge schimbarea, strânge constantele din elementele matricei omului și infuzează în variabile cunoscutul, concretul și cotidianul pentru a le transsubstanția în constante ale ființării.
Versatilitatea ființială face din schimbări, improvizații și fortuit arhetipuri existențiale și ceea ce ai făcut ieri diferă de ceea ce faci azi și de ceea ce vei întreprinde în viitor.
Versatilitatea resetează zilnic algoritmul ființial și trimite rutina, monotonia, stereotipia și condiționările în neant, pe când stabilitatea își urmează principiile și concepțiile și în ea se activează predeterminarea, în schimb versatilitatea se folosește de liberul-arbitru pentru a-și mări libertatea de gândire, de acțiune și vocațională.
Stabilitatea trasează limite existenței bine determinate și cristalizate, în mijlocul lor construiește zona de confort care susține și întreține comoditatea ce are repulsie la schimbarea imprevizibilă și hazardată.
Versatilitatea demontează limitele vieții, se mișcă prin existență variabil și oscilant și are suișuri și coborâșuri, aduce în primplanul vieții improvizația care posedă în miezul ei inventivitatea, creativitatea și riscul.
Versatilitatea creează zilnic variabile pe care stabilitatea încearcă să le transforme în constante, una agreează libertatea necontrolată și extravagantă, cealaltă are propensiune la predeterminare.