agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-06-18 | |
În prezent, prin psihanaliză se înțelege teoria sau metoda terapeutică psihanalitică, introduse în știința psihologiei de către medicul austriac Sigmund Freud la începutul secolului douăzeci. Sensul etimologic propriu-zis, de analiză a psihicului, nu mai apare evident, fiindcă se referă explicit la analiza psihicului prin pretenția de explorare a proceselor psihice inconștiente. Acest lucru mă aduce într-o stare de mirare imediată, în primul rând pentru că nu înțeleg ce ar putea fi aceste procese sau fenomene psihice inconștiente și în al doilea rând fiindcă mi se pare un demers iluzoriu această cercetare a unor procese psihice de care posesorul nu e conștient.
Ce înțelegem prin inconștient? O acumulare de fapte – să spunem într-o albie anume, care le împiedică revărsarea în câmpul conștiinței posesorului – care se sustrag controlului conștient sau reflectorului conștiinței. Deci lucruri pe care nu le trăim psihic, cum ar fi procese psihice legate de funcționarea automată a organelor interne. Lucruri care nu au halou psihic conștient, despre care nu știm nimic. Există oare aceste fenomene sau procese psihice și, atunci, pot ele fi atribuite unui posesor anume, unui pacient sau unui om sănătos psihic? În ce sens reprezintă ele un proprium al individului? Teoria psihanalitică postulează că există procese psihice – respectiv fapte stocate în memorie, emoții, motivații sau interese, percepții și automatisme inconștiente care pot influența desfășurarea proceselor psihice conștiente. Deși există gânditori care contestă existența acestor procese psihice inconștiente, psihanaliștii au dezvoltat o teorie complexă bazată pe ipoteza existenței lor și a importanței lor în evoluția tulburărilor psihice. Cu alte cuvinte inconștientul este o parte a psihicului normal al individului, și înseamnă, mai simplu spus, ceea ce este irațional, de negândit și simultan imperceptibil. E practic o lume în afara noastră și vizibilă la graniță prin diverse automatisme – utilizarea unor cuvinte sau expresii ininteligibile sau, dimpotrivă, încărcate de un sens care ne scapă, ori fapte de cunoaștere implicită, aparent de la sine înțelese, a căror explicație rațională nu poate fi dedusă conștient de individ. Ele apar de pildă în proverbe sau expresii standardizate din popor, obișnuințe, acte ratate cum ar fi lapsusurile, glume transmise în mod irațional sau semiconștient, percepții subliminale, diverse automatisme sau obișnuințe care nu sunt conștient actualizate, elemente trădate de visele din timpul somnului și altele. În sensul unei logici simple, inconștientul nu ar putea fi fundamentat a priori sau ar exista și ar putea fi logic identificat drept mediul înconjurător, extern sau intern, al individului, mediu care este parțial comun anumitor grupuri de oameni sau familii. În mod paradoxal, termenul a fost folosit de filozofi raționaliști precum Leibniz sau Spinoza. Inconștientul este ad litteram ceea ce nu este și nu poate fi conștient, deci, dacă ne gândim la inconștient, e ca și cum ne-am gândi la viața pe altă planetă despre care nu știm nimic, la ceva inaudibil sau invizibil sau imposibil de imaginat sau de gândit. Ceva ce nu poate fi observat prin introspecție – adică prin atenția orientată spre propriile conținuturi psihice. Visele apar în stări de conștiință modificată, alterată, când controlul conștient este abolit total sau parțial. Dar visele sunt totuși conținuturi psihice conștiente, de care ne putem aminti uneori în stare vigilă. Atunci ce ar fi inconștientul și cum putem fi siguri că el există ca parte din psihicul individului ? Ne amintim celebrele versuri eminesciene – ”Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară / Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri, //Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, / Abia-nţelese, pline de-nţelesuri ”. Eminescu expune aici o evoluție firească a conștiinței individului aflat într-un anumit mediu cultural, care devine din ce în ce mai lucid, prin înțelegerea unor moduri de existență manifestă a culturii. Pentru cei mai mulți, existența inconștientului pare a fi clar dovedită. Argumentul principal ar fi faptul că omul uită multe din conținuturile ce au fost prezente în conștiință la un moment dat și ulterior persoana nu le mai poate readuce prin controlul voinței proprii în memorie. Se spune că prin tehnici speciale, precum transa hipnotică, aceste conținuturi pot fi readuse în forul conștiinței terapeutului (fiindcă pacientul este inconștient) și recunoscute ulterior drept personale de către pacient. Freud introduce termenul refulare pentru acest tip de uitare, și a dovedit prin studiul tulburărilor psihice că refularea e un mecanism inconștient de apărare a eului persoanei, prin care sunt împinse în inconștient conținuturile neplăcute, nedorite ale vieții conștiente a individului. Aceste conținuturi pot influența uneori negativ viața psihică – fapt dovedit prin studiul nevrozelor. În aceelași mod poate fi argumentat că inconștientul influențează pozitiv viața psihică, facilitând fenomene adaptative sau creativitatea. Următoarea întrebare logică e dacă inconștientul, ca un fel de rezervor închis, ce se deschide numai în anumite condiții pentru individ, conține numai conținuturi psihice refulate, care au fost prezente în trecut în viața psihică a individului și, dacă nu, atunci există inconștient încă de la naștere sau din viața intrauterină ? E adevărat că unele studii psihanalitice demonstrează existența unei vieți psihice prenatale, cum ar fi scrierile lui Otto Rank sau Donald Winnicott. Astfel, Freud ipostaziază două naturi ale vieții psihice – cea conștientă și cea inconștientă, de care nu putem să ne amintim nimic, aceasta fiind o rezultantă a întregii vieți psihice a individului, între care ar exista o zonă cenușie, ambiguă – subconștientul, care ar permite anumite fluxuri de conținuturi psihice între conștient și inconștient. Datorită unei nevoi de punere în scenă a acestor categorii, de explicare a dinamicii vieții psihice a individului care au ca forță motrice procese afectiv-motivaționale și în special libidoul, ca energie legată de instinctele sexual și de supraviețuire (ulterior introducând conceptele de Eros și Tanatos, ca forțe motrice orientate spre viață, respectiv distrugere și moarte), Freud investește cu roluri specifice trei instanțe ale psihicului Eul (Ego), Supraeul (Superego) și Sinele (Id) – asemenea unor actori care există, fiecare, în personalitatea oricărui om. Această tentație de regizare a vieții psihice numind actorii responsabili este o tendință întâlnită și la continuatorii teoriei psihanalitice, un exemplu oarecare fiind teoria analizei tranzacționale a lui Berne, care împarte eul individului în trei instanțe : Adult, Părinte și Copil. Este arhicunoscut modelul ce prezintă teoria lui Freud prin imaginea unui ghețar plutitor, în care partea cea mai mare este sub apă, adică inconștientă – respsectiv Id-ul, o parte din Supraeu și o parte din Eu, în timp ce partea conștientă de la suprafață este reprezentată de Eul conștient și Supraeul conștient. Acest model a fost reinterpretat de multe ori, chiar de Freud însuși în timpul vieții sale. În unele scrieri ale sale, Freud are o imagine negativă asupra religiei și figurii lui Dumnezeu, care ar fi iluzie și rezultatul unei nevoi a copilului de protecție din partea unei puternice figuri paterne. Jung, fondatorul psihologiei analitice, care se distanțează de Freud, îl identifică pe Dumnezeu drept inconștientul colectiv, noțiune introdusă de el, care include diverse arhetipuri și instincte inconștiente, pe care le au în comun toți oamenii. În sens strict, imaginea lui Dumnezeu se suprapune peste arhetipul Sinelui. Datorită moștenirii înnăscute a acestui inconștient colectiv, se poate ușor răspunde la întrebarea dacă, de ce și în ce formă există inconștientul încă de la naștere. Psihologia lui Jung a fost considerată aproape de unele concepții mistice și panteiste. Plecând de la teoria freudiană, cea mai la îndemână asociere apare între Dumnezeu Tatăl și conceptul de Superego, instanța psihică care are drept atribuții controlul instinctelor sau comportamentelor nedorite, gratificarea sau pedepsirea conform cu anumite ghiduri morale impuse. Această asociere pare a fi facilă, superficială, prin urmare voi arăta în continuare un alt mod de interpretare a legăturii celor trei persoane divine cuprinse în Sfânta Treime cu teoria psihanalitică. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate