toată noaptea
de mai să-mi înece somnul,
au dat năvală cu dimineața în cioc ciripelile
de parcă mare treabă au ele în toată povestea asta,
chiar mi-am zis: refuz să vă bag în seamă,

- dacă ar fi numai ele,
însă, peste drum
zidarii
s-au trezit și ei cu noaptea în cap,
bat cuie,
bat cuie pe-un acoperiș nou nouț; boc, boc,
boc, - doar eu
stau,
stau întinsă în iarba murată de atâta ploaie rece,
- posibil, alergătorilor le par lipsită de rost,

strig tare: - aștept soarele!
amorezul cu plete galbene pe buze din curcubeu,
voi cei de-acolo, - credeți,
credeți, îmi e ușor să aștept soarele
când inima nu-i oarbă,
nu-i surdă

da nici mută,

inima
imită bocănitul de ciocan
de parcă ar vrea și ea un acoperiș nou,
gândul mă duce la fierarul satului,
aș smulge-o s-o arunc sub copite de cai,
(fie ei și caii colhozului),

⁃ nu,
mai bine o azvârl aici aproape
la ”dog park”,
să văd dacă au curaj,
îi mai lasă oare instinctul
pe câinii ăștia purtați cu lesa
să miroase o inimă
ciocan,

⁃ de fapt, o pot arunca
pe prundișul zgrunțuros de pe pista de alergători,
las-o să fie călcată, zdrobită sub tălpi de cauciuc,
- pași modelați special ”scientifically proved”,

să mă lase pe mine în pace,
să mă lase,
- azi vreau să dorm un somn adânc,
adânc,
în iarba ascuțită de limba ploii
soarele să mă topească încet,
încet,
cernoziom să fiu
mișunat de râme și furnici,

oh, o să respir
o să te mai respir
o să te respir până la piele
ca atunci când plouă