agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 494 .



Lansarea revistei „Vâlcea Literară”
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristan ]

2021-10-18  |     | 





Un eveniment cultural deosebit, cum a fost înființarea colecției „Autori Contemporani”, în care au fost publicați zece autori vâlceni actuali, fiecare cu volum propriu și într-un tiraj de 200 exemplare pentru oricare titlu din cele zece finanțate de Consiliul Județean Vâlcea în anul 2019, colecției adăugându-se și romanul „Ultimul țăran din Slătioara” scris de Dinu Săraru, nu a rămas fără ecou și a fost continuat cu apariția revistei „Vâlcea Literară”. Miercuri, 06.10.2021, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanu”, cu sprijinul aceluiași Consiliu Județean, a fost organizată lansarea revistei la care au participat fondatorii ei, și anume, scriitorii Gh. Smeoreanu, Nicolae Nistor, Ion Predescu, Cristian Ovidiu Dinică, Bogdan Popian. Într-o atmosferă propice, revista și-a propus să evidențieze viața literară a urbei dar și pe cea din țară, să promoveze tinere talente și să contribuie la însănătoșirea vieții culturale. Apariția unei reviste este semn de vitalitate și de aspirații culturale și se datorează muncii în echipă, colaborării, bunei înțelegeri dar și dorinței comune de promovare a literaturii dintr-un județ cu îndelungate tradiții culturale.
Din intervențiile membriilor redacției, al cărei director este domnul Gh. Smeoreanu, dar și a redactorului șef Nicolae Nistor, s-a desprins ideea de gest cultural curajos, apanajul celor îndrăzneți și hotărați. Elaborarea revistei este asemenea unei activități de construcție în care echipa deține rolul principal, precum un personaj colectiv care se adresează membrilor societății să-l urmeze cu încredere. Biblioteca Județeană „Antim Ivireanu” deține din grija Consiliului Județean, președinte Constantin Rădulescu, o tipografie necesară activității editoriale și de promovare a culturii. Este demn de reținut expresia lui C. Rădulescu: „Nu ne jucăm cu sufletele și nici cu banii. Revista „Vâlcea Literară” este un pariu câștigat". Gh. Smeoreanu compară apariția revistei cu o victorie a spiritului, ea trebuie să fie perpetuă, iar momentul apariției cu un deja-vu dintr-o viață paralelă. Revista își dorește publicul său care va fi alcătuit din scriitori la început de drum dar și din cei consacrați, care asemenea unui schimb de generații, pot fi jaloane morale.
Cu o echipă unită și implicată în jurul ideii culturale, revista poate face istorie, depășind net orice realizare editorială. Nicolae Nistor, coordonator principal, și-a exprimat încrederea în echipă, a evaluat corect aportul fiecăruia, evidențiindu-l pe Adrian Tucu, cel care are calitatea de cap limpede, în sensul că operează corecturile necesare. Ca redactor sef adjunct, am lucrat cot la cot cu redactorul sef la conceperea revistei, încadrarea în spațiul tehnic, elaborarea variantelor intermediare ale publicației și obținerea bunului de tipar. Fiind un volum mare de materiale de selectat s-a impus un efort suplimentar din partea lui Nicolae Nistor și a adjunctului. Echipa s-a străduit să predea la termen revista, cu responsabilitate să urmărească fiecare etapă a pregătirii pentru tipar. Împreună, ca o echipă unită, dezbatem. A fost nevoie și de nopți pierdute pentru o revistă de calitate. Odată pusă în format electronic, publicația este preluată de editura Hoffman și predată tipografiei. Din colectivul redacțional fac parte și Mihaela Rădulescu, Bogdan Popian și Dan Mitrache, ultimul ajutându-ne cu servicii ce țin de domeniul informatic.
Pentru că la Vâlcea se scrie mult și sperăm bine, era necesară apariția acestei reviste, ea reunind speranțele mai multor generații. Actuala pleiadă de autori este pregătită să dea proba maturității sale cu răspundere și devotament cultural specific noii generații, curajoase și ferme în activitatea de creație.



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!