& îmi golesc mintea de trecut
cum golesc sertarele de facturi achitate
mai rămân câteva refugii unde memoria
își trăiește exilul

& 1989:
strig Libertate!
mi se deschide o rană-n piept
îngerul meu păzitor
agățat ca un moș crăciun gonflabil
pe zidul ciuruit al Bibliotecii Naționale
îmi face semn că voi supraviețui

& 10 ani mai târziu:
mă visez star de cinema
cu bani cât să-mi cumpăr locul nașterii
strada
orașul
țara
după care
mă sinucid neștiind ce să fac în viitor cu ele

& altădată:
sunt la Paris în arondismentul Montmartre
un bărbat desenează portrete
cu degetele de la picioare
mă recunosc în caricatura lui
mai bine decât în oricare selfie
îmi privesc mâinile
am un straniu sentiment de vinovăție
trebuie să scriu
și cine să citească o femeie care
ar scrie cu picioarele

& prezentul:
cerificat verde
pun foiță de aur peste el
cum se pune pe unele icoane
și lemnul nu mai îndrăznește să putrezească
scriu
elegiile unei țări captive
unii râd
din inconștiența că nu-i despre ei
& și din nou prezentul:
dacă nu păstrează puțină murdărie pe ele
și puțin sânge
mâinile nu-mi aparțin
textele scrise astfel
sunt niște bandaje pe răni inventate

& viitorul:
o să alerg pe bandă
nu duce nicăieri însă mă scade la cântar
deși sunt convinsă că stima de sine nu vine la pachet
cu pașii pe loc

& altă față a viitorului:
o să port mănuși negre din dantelă fină
pentru serile când îmi place să mi se spună
doamnă
și mănuși roșii din piele-ntoarsă
pentru diminețile
când va sângera cerul deasupra mea
țin rezervă și mănuși de box
pentru alte situații

& atemporalitate:
chiar dacă spiridușii copilăriei
se vor ascunde-ntre pliurile memoriei
ca licuricii între fire de iarbă
cine poate preconiza în ce se schimbă foamea puilor
a căror pasăre-mamă întâlnește în zbor
un glonț
posteritatea va rămâne imună la totemuri
când după primul țipăt nu urmează și altceva
nașterea este
o altfel de moarte