agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 847 .



Amintiri în verde
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [AnaUrma ]

2022-08-20  |     | 




În lumina catifelată a după-amiezii filtrată prin galeria verzuie a iederei din pătratul ferestrei, se trezi din visare și cu gesturi grațioase apăsă capacul cutiei, până auzi zgomotul sigur al închizătorii. La fel procedă și cu laptopul, dar nu înainte de a-și salva într-un colț de ecran fișierul redenumit simbolic StoryEgreta, încă un clik și muzica învăluitoare deși pe slow, făcu loc liniștii. Mai avea două zile de vacanță, își propuse să nu plece înainte de a vizita și recunoaște împrejurimile din pliante. Își puse rochia verde pe care cocorii cu aripile desfăcute, albi ca neaua, o purtau prin locul exotic de origine al mătăsii. Își prinse în păr clama argintie închipuind un fluture și întârzie cu privirea pe o floare primită cândva. Conturată cu pricepere și discreție linia migdalată a ochilor îi adâncea irișii lapis lazuli și-i scotea în evidență ovalul de porțelan al feței. Mișcările ușoare și leneșe ale gâtului și ale umerilor rotunjiți sub apele mătăsii, erau semne de nevinovată și vădită cochetărie în fața oglinzii. Și, ca strălucirea să-i fie deplină, pentru prima dată își atârnă la gât bijuteria veche de culoarea pietrelor lunii, montată într-un cerc subțire de argint petrecut pe un șnur negru înnobilat cu inserții din același metal. Un talisman moștenit despre care aflase că are puteri și pereche, și că în nopțile cu lună plină cineva poartă unul aproape la fel. Oare cât timp să fi trecut de când ridicase prima oară capacul cutiei?!! Nu zăbovise prea mult asupra micuței bijuterii până acum câteva nopți când adormi cu ea în palmă și se visase pe malul unui lac limpede ca seninul cerului în nopțile de vară, străjuit de munții albaștri și flori, multe flori albastre. O voce îi spuse că florile culese într-o noapte cu lună fac ca posesorii talismanelor să se întâlnească. Apa lacului din vis o oglindise clar, ca și oglinda din fața ei. Rotindu-se ușor pe scaun, cu peria de păr încă în mână, radioasă și mulțumită se descoperi asemănându-se cu ea cea dintotdeauna și totuși altfel, în nopțile cu lună. O plăcută neliniște o cuprinse amintindu-și de floare primită demult. Își aranjă o șuviță rebelă și ezită în a-și prinde în clamă copia roșie a florii primite cândva. Gata să părăsească rama oglinzii se mai privi o dată cu încredere și hotărâtă părăsi încăperea. Soarele în crepuscul părea că se scurge lent în pietrele mărginind aleea iar căldura lor încă dogoritoare radia plăcut ghidându-i pașii pe drumul scurt, spre terasa din apropiere. Pe strada îngustă din loc în loc lampadarele îi înălțau privirile, la fel și verdele irizat al iederii fixată pe ziduri cu ventuze nevăzute. Ca într-o aventură necugetată înlănțui cu privirea vrejurile aparent fragile și pentru o clipă, închipui un dans vertical, amețitor. Foșnetul plin al frunzelor sporea frumusețea și misterul acestui loc îndepărtat iar muntele aproape ca un dragon uriaș, străjuia liniștea și întunericul retras dincolo de piscuri. Paralel pe-un traseu sinuos o însoțea o umbră, umbra gândului ei, știa că o va elibera prin cuvânt sau culoare în fața unei pânze, a unei foi. Ca într-un ecou amplificând tăcerea între două bătăi, inima îi șoptea silabă cu silabă într-un limbaj cunoscut: „cine privește în exterior visează; cine privește în interior se trezeste”*. Și pentru că știa despre cuvinte și puterea lor creatoare dar și despre cuvintele-săgeți care după ce își ating ținta se întorc și mai înveninate la arcașul care le-a slobozit, uneori rănindu-l mortal, prețuia și mai mult tăcerea și clipele rare petrecute-n mulțime. Țința pașilor ei era terasa modernă din imediata apropiere. Plină de flori exotice, ornamentată cu felinare roșii, pe unele mese cărți și albume ilustrate de prezentare și având ca specialitate a casei ceaiul natural în diverse sortimente, servit în cești sau boluri pictate cu păsări și pini, evantaie sau figurine asiatice în costume tradiționale. Loc de întâlnire al boemilor locului, liniștit și retras, slab luminat și foarte plăcut, pe seară devenea neîncăpător. În jur zumzăitul mulțimii, fiecare pare a avea un interes, un scop, poate căutau relaxarea sau ca și ea, un ceva tainic. Fără să acorde vreo importanță cuiva anume, cuprinse cu privirea întregul, căuta un loc din care să poată privi liniștită muntele și mai ales luna la solstițiu. Din sens contrar se profila înaintând o siluetă, aveau de parcurs o porțiune comună. Pășiră încet unul în direcța celuilalt intersectându-se. Se priviră îndelung, aveau același surâs grav, privirile pătrunzătoare, grele de poveri nevăzute. El salută respectuos, ea răspunse înclinându-se elegant fără să-l privească cât și-ar fi dorit și fiecare merse fără să se oprească, ocupându-și locul. Deși trecută de mult primăvara, sub mătasea ușoară pielea ei înmugurise subit, fremătând a verde, a înnoire și mister, obrajii se colorară în roșu. Din adâncurile vieților trăite, din adâncul cunoașterii se întreba: oare el să fie!!!? Oare și-au mai vorbit vreodată, poate au fost numai cuvinte între ei, de unde îl știa, unde îl mai văzuse, unde...?!! Pasaje citite îi vin în minte și dispar o secundă mai târziu. Glasuri amestecate în acorduri de shamisen, note răzlețe ajung și trec mai departe de ea, estompându-se. Aroma dulce a ceaiului reînviase atmosfera aproape uitată de chashitsu**. Îi despărțeau trei rânduri de mese, toate ocupate între timp, dar, aura lui de maestru trecea dincolo de paravanele foșnitoare. Senzației de surpriză îi urma senzația acelui atât de controversat déjà-vu. Într-o fracțiune de secundă, printr-un gol al memoriei imagini vechi se îngrămădesc și se suprapun unei scene asemănătoare: aceeași statură impunătoare, aceleași haine, pletele adunate la ceafă și vocea, vocea solemnă cu inflexiuni calde pe care nu o aude dar și-o amintește perfect. Adâncit în zazen, cineva se ruga pentru ei. Secvența derulată și oprită cu repeziciune îi relevă adevărul. În fața ochilor ei este el, maestrul cuvintelor nespuse. Îi recunoscu obrazul ușor brăzdat de cremenea anilor, împrejmuit de barba albă, sârmoasă, privirea îndrăzneață și ușor sălbatică de șoim tăind înălțimile îi lăsă impresia aceluiași om plăcut, deosebit, puternic. Un fel de însingurare și îndârjire răzbătea totuși din ființa lui. Un fel de cruzime dulce, nedefinită, distantă și rece amintindu-i de firea tenace a unui spirit cultivat în școlile și templele îndepărtatului orient. Nu se putu opri să nu facă o paralelă, viața ei. O fugă continuă, obstacole, sărituri fără plasă, căderi multe căderi, revenirea în matca acelorași ape autohtone și ștacheta mereu înălțată propriilor aspirații și așteptări. Amintindu-și de culoarea florii primită demult și talismanul lunii, se simți ca în fața oglinzii din vis și un nou fel de neliniște o cuprinse de parcă ar fi fost în pragul unei revelații sau a ceea ce căuta. Era responsabilă de această întâlnire, îl atrăsese cu gândul ca un magnet uriaș pilitura de fier. Fără ca el să știe îl chemase în interminabile scrisori, îl strigase în gând rugându-l să o dezlege de tăceri și vechi jurăminte. De prea multe ori îi creionase în memorie chipul, îi știa fiecare trăsătură, fiecare cută, privirea grea, expresivă, călită de intemperiile vieții. Totuși aura care-i înconjura ființa o descumpăni, se retrase și mai mult în propria-i carapace. O formă de respect inexlipcabil o făcu să-și controleze ținuta devenind dintr-o dată foarte prezentă și restabilind contactul cu realitatea. Exercițiul frecvent practicat își spunea cuvântul: era în mulțime dar nu-i aparținea. Privi cu atenție ceașca, observă și trecu sub tăcere măiestria desenului de-o parte și de alta a torții. Da, nu avea cui împărtăși bucuria savurării unui ceai plin de aromă, aroma trecutului ei. Unde sunt acele rotițe care răscolesc ora ei de răsfăț, într-o zi atât de însemnată și tocmai aici, la capătul lumii?! Nimeni să-i răspundă, nimeni, un el și o ea singuri după ani, despărțiți de aspirațiile și credințele lor, de trei rânduri de mese ocupate de oameni și urmele atâtor pași neștiuți. A fost de-ajuns o privire, privirea lui și iat-o căutând prin unghere de suflet legăturile lor nevăzute ca ventuzele iederii pe un zid scorojit. Da, va trebui să aștepte, să atingă ca și el înălțimile înțelepciunii, să descifreze visul, să descopere oglinda cu limpezimi de cer și într-o noapte cu lună purtând talismanul, să răsădească într-un sol fertil florile neuitării. Gata de plecare privi încă o dată piscurile albăstrii în lumina lunii și recunoscu că momentul întâlnirii lor oprise timpul. Și pentru că îi luminase cândva o clipă trecutul, ar fi vrut să-i împărtășească din credințele ei, ar fi vrut să fie o a treia Marie, să-i dăruiască sărutul târziu al smereniei și recunoștinței pentru că există, ar fi vrut… ( Ana Urma, Vaslui 31.03.2022)
_______________
* C.G. Jung
**camera ceaiului

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!