doar vă spun despre uitare.
nu-i povestea mea-
e povestea unor nume despre care nu știu nimic;
ale cui sunt, ori cine au fost ei.
nimeni nu mi-a vorbit despre asta
și nici n-am vrut să știu.
aș fi putut fi fălos,
să mă documentez
și să vă dau pe spate cuvântând.
dar eu vreau să-i știu ca pe niște autori necunoscuți,
uitați.
sunt niște nume scrise pe o placă.
știți de ce?
- ca să nu fie uitați.
ironic, nu?
numele despre care vă vorbesc
stau într-o grădină-
cândva fermecătoare
- fecioara florilor și doamna cărărilor
împletite printre umbrari de soi.
azi,
doar o bătrână,
uitată și ea,
cu dinții de piatră găunoși
și iedera ce-i curge plete către înaltul cerului,
sufocând paznicii uriași
- stejari seculari răpuși și ei
de boala uitărilor.
peste tot acest mormânt,
umbrele reci ale apusului
sunt clocite
de corbii ce-au primit
cu bucurie
tărâmul neputințelor noastre.