agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 218 .



0 zi depresivă
personale [ ]
proză

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [A.C ]

2023-11-13  |     | 



azi ies în oraș să fac o plimbare de plăcere după o lungă perioadă de stagnare, care, de fapt, era o stare mascată de depresie. Mă gândesc în timp ce cobor scările să-mi cumpăr ceva de încălțat și o pâine. Nu văd oameni sau mașini în baletul lor cotidian, singurele elemente de culoare fiind griul-cenușiu al asfaltului și verdele perlat al castanilor. Îmi zic că e acea oră din zi când oamenii abia se dezmeticesc și-și beau cafeaua la adăpostul primelor ore ale dimineții. Observ că magazinul Deichmann este deschis și intru. O femeie mărunțică de stat mă înecă în albastru rece al ochilor ei.
- Doriți o pereche de pantofi?
- Da, numărul 42.
- Avem numai numere sub 40, îmi pare rău.
- Acestea sunt numere pentru copii, bărbații poartă peste 42!
- Posibil, dar bărbații care cumpără de la noi au picioarele mai mici decât media. Și cumpără săptămânal câte o pereche, de unde și excesul de numere sub 40.
- Se strică așa de repede?
- Nu, Doamne ferește, fac acte de caritate pentru căminele de copii. Ei umblă desculți.
- Azi nu prea văd cumpărători?
- Sunt în Dealul Patriarhiei, la moaștele Sfântului Elefterie, făcătorul de minuni.
- Atunci vă las!
Femeia zâmbește condescendent.
- O să aducem în curând și numere mari, vă mai așteptăm!
Ies un pic descumpănit. Ce fel de bărbați erau cei care cumpărau încălțări numărul 39-40 și umblau desculți? Nu mai auzisem.
Mai încolo văd o patiserie cu gemuri uriașe de sticlă. Nici acolo nu observ oameni, dar asta nu mă împiedică să intru.
- Îmi dați o pâine?
Vânzătorul, un bărbat făcut parcă să taie arbori cu drujba, ridică din umeri :
- Nu v-am mai văzut pe aici. Noi vindem numai produse din orz, inclusiv pâine.
- Orzul nu se dă la cai?
- Nu numai la cai. Se dă și la porci, și la păsări, dar și la oameni.
- De secară nu aveți?
- Nu, doar de orz. Să vă dau una?
- Dă-mi!
Pâinea e caldă și miroase frumos. Mă gândesc că depresia m-a ținut prea mult departe de viață, dacă în lipsa mea au apărut bărbați minioni iar pâinea de grâu fusese înlocuită cu pâinea de orz. Oare ce se mai schimbase? Trebuia să trec musai și printr-un restaurant să beau o vodcă. Nu departe descopăr o clădire vopsită în roșu pe care scrie cu litere albe: ”Bar de zi„. Pe ușă este lipit un afiș pe care scrie ”închis”. Privesc prin geam înăuntru. Femeia în halat alb se apropie de ușă.
- Veniți mai târziu! îi citesc pe buze.
- Nu pot, gesticulez, încercând să mă fac înțeles, vreau doar o vodcă sau renunț!
A înțeles și-mi deschide.
- Fac o excepție. Ziceați că doriți o vodcă?
-Una mică.
- Nu mai avem decât vodcă de cucută.
- Cucuta nu e otrăvitoare?
- Prin macerare și distilare nu mai e. Uite, beau și eu una cu dvs.!
Lichidul din pahar are culoarea ruginii. Femeia îl dă peste cap. Îl dau și eu. Simt cum îmi ia foc stomacul.
- La al treilea, îmi explică ea, nu mai simți nimic, dar nici nu te mai poți ține pe picioare! Mai vreți unul?
-Nu, mulțumesc.
În timp ce îmi aprind o țigară și mă întrețin cu vânzătoarea, care pare amețită puțin, barul se umple de oameni. Femeia abia face față comenzilor, suportând cu stoicism pișcăturile de fund ale clienților. Sunt extrem de gălăgioși și neciopliți. Printre ei zăresc și femei, unele mai grase decât altele, la fel de gălăgioase și necioplite ca bărbații. Rămân lipit de tejghea, fiindcă ar fi riscant să-mi fac loc spre ieșire.
- M-am săturat de ei! îmi mărturisește barmanița în timp ce-și trage sufletul. Umblă desculți și beau de rup. Uite ce picioare de copii au!
Spusele vânzătoarei de la Deichmann se adeveresc. Indivizii par niște liliputani dezlănțuiți. Vodca de cucută îi face periculoși. La un moment dat, ușa se deschide violent, lăsând să intre un tip bondoc cu o vioară înfiptă sub bărbie, care scârțâie lamentabil, acompaniată de voce. Cântă o bucată porcoasă spre delirul asistenței: „Ce-ai cerut și nu ți-am dat, măi, Leană”.
- Hei, tu! îmi strigă unul cu o figură de killer. Ia de aici o cinzeacă!
Mă tem să-l refuz. Barmanița îmi spune că nu e bine să te împotrivești și dau cinzeaca peste cap.
- Mai ia una! insistă killerul.
O dau și aceasta peste cap. Mi se înmoaie picioarele și cad pe podea. Mai observ că podeaua este plină de chiștoace de țigară și flegmă, apoi mi se rupe filmul. Mă trezesc într-o cameră albă, întins într-un pat alb, conectat la un perfuzor alb-argintiu, alături de o asistentă în halat alb.
- Bine ai venit printre noi, zice, credeam că o să dai ortul popii! Te-ai îmbătat ca un porc!
- N-am băut decât trei păhăruțe!
- Destul ca să mori. Vodca asta de cucută a omorât într-o săptămâna mai mulți decât s-au născut! Nu-ți mai spun că ai serioase probleme cu capul! Chem pe cineva să te ducă la psihiatrie!



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!