agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 140 .



O boare de vânt
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [A.C ]

2023-11-17  |     | 



Nu știu dacă Despina mă vede din lumea cealaltă, unde s-a dus de curând, dar eu o revăd în lumea aceasta, atât de anostă, în care încă mai fac umbră pământului și încerc un sentiment de regret. Îmi este greu să-mi explic de ce mă încearcă acest sentiment, fiindcă n-a existat nicio relație de familie sau de altă natură între noi în afară de o banală și sporadică relație de vecinătate. Locuia la același etaj, ușă în ușă, cu mine, avea exact treizeci de ani, cum îmi mărturisise cu o zi înainte de a muri, și trăise toată viața singură, după ce se despărțise de primul și ultimul ei soț, un înrăit consumator de droguri. Balcoanele noastre erau învecinate, despărțite de un mic grilaj de fier, peste care puteai trece fără niciun efort, astfel că ne vedeam destul de des, ocazii cu care schimbam, ca vecinii, tot felul de amabilități politicoase sau ne invitam unul la altul să bem o cafea.
- Să nu te superi, îmi spuse ea într-o zi, dar nu te înțeleg, nici să mă tai, de ce trăiești singur? Ai toate calitățile unui bărbat ideal și nu cred că duci lipsă de admiratoare!
- Este un reflex de autoapărare, cred. Apropierea forțată dintre doi oameni, indiferent pe ce se bazează, distruge intimitatea. La un moment dat ajungi la saturație ori la exasperare. Părinții mei erau de nedespărțit în tinerețe, acum nu au ochi să se vadă. Iubirea lor s- transformat din admirație și pasiune în ură.
- Dar 99% din oameni trăiesc așa!
- Cu toate consecințele care decurg din asta: conflicte, divorțuri, sinucideri, crime, etc.
- Și vei continua să rămâi singur până la sfârșit?
- Sper să nu fac greșeala celor 99%! Hai la o cafea!
Trecuse peste grilaj ridicându-și puțin capotul, suficient pentru a-și etala geometria perfectă a pulpelor și a-mi arăta că nu are nimic pe dedesubt.
- Când ai avut timp să faci și cafea?
- De dimineață. O țin în aparatul meu minune numai bună de băut.
Rememorez traseul pe care-l făcuse în ziua aceea până ce se așezase pe canapea. În mod ciudat, deși nu era prima dată când intra în camera mea, era îmbujorată la față și părea foarte tensionată.
- Te simți bine? o întrebasem. Știu că tocmai te-ai întors din spital și sunt îngrijorat.
- Stai liniștit! îmi răspunse. N-am nimic.
- Atunci mă lași să te sărut?
Dăduse din cap în semn că nu avea nimic împotrivă și se pierduse în brațele mele. Nu protestase nici când începusem s-o pipăi sau când îi dezlegasem cordonul de la halat.
- N-am mai făcut asta de zece ani! îmi șoptise la ureche. Fii blând și delicat!
Aceasta este singura amintire mai consistentă rămasă în mintea mea, care mă legă de ea, o boare trecătoare de vânt, rătăcită într-o dimineață toridă de vară. A doua zi am văzut Salvarea oprind în fața blocului și plecând forte repede cu un sac mortuar. Doctorul întrebase un locatar de la parter dacă avea pe cineva, iar acesta arătase către apartamentul meu.

La spital aflu că Despina fusese deja autopsiată și putea fi luată. Sun la o firmă de pompe funebre și la duhovnicul meu, pentru a o conduce la cele veșnice. În drum spre cimitir, mă văd în geamul unui magazin urmând dricul în care se afla Despina, alături de părintele Grigore. Oamenii privesc uimiți această procesiune formată dintr-un om și un popă, dar trec mai departe, ridicând din umeri. Încă un nebun. Părintele Grigore simplifică la maxim ritualul bisericesc, iar lucrurile se termină repede. Mi-e greu să presupun dacă Denisa era mulțumită de cele făcute, însă știu sigur că eu sunt mulțumit. Nu-mi explic însă regretul care mă încearcă pentru cineva care și-a trăit viața călcând pe vârfuri, încercând să nu tulbure liniștea lumii.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!