nici măcar un scurt-circuit. nici liniște ‘nainte de furtună. cumva, o pagină în care nu se-ntâmplă nimic. pe nesimțite, acolo se ascunde totul. toți așteaptă explozia punctului. nu mai vine. sau, poate, că prea puțini o văd. privitori sunt destui. prea puțini cu vedere. ascultători, la fel de mulți. prea puțini cu auz. ai privilegiul văzului, de vezi în tine. auzului, dacă n-ai surzit interior.

undeva, aceeași pasăre și-ncepe repertoriul. ai spune că-i instinct (ce program simplu!). eu spun că e mai mult de-atât: destin. spui că-n destin există programare. tipare clare-n forme programate. oare și moartea se ascunde-n puls, coabitând prea înțelept cu viața? aș zice că nu-i doar atât. e și-altceva.

viața și moartea sunt și altceva. nu doar o programare actualizată-n puls. iar când vorbești de creator, ia seama că în el subzistă multe vieți! poate câte una pentru fiecare actualizare a sensului vieții. câte una pentru fiecare adâncire în moarte. e tot chestie de puls, dar un alt fel de puls. vezi pe-un robot că se apropie și încearcă să ia pulsul creației. nu reușește. îi tot dă cu zero. că sufletul nu e-n al său program.

iar sufletul nu este o enigmă? știu c-or să vină vajnici analiști să-mi spună despre libido și ego, de traume-ntâmplate pe când pruncul lua contact cu lumea, ca prin vis, de cum de tată sau de mamă fiul/fiica s-au atașat mai mult/cum se cuvine. și-apoi, chimie, iar și iar chimie, că sufletu-i un bol de ingerat în gura unui demon prea hulpav. lăsați-ne măcar sufletu-n pace, de nu vreți să-l ucideți prematur!

și-apoi, cuvinte. zor de zor, cuvinte. în combinații cât mai deșucheate. să moară sensu-n fașă-asfixiat. hazardul, fără suflet, e nimic. va ameți și va cădea apoi. ca un bețiv în șanț, neîncetat.

și că robotul n-are puls se știe. dar să-l măsoare sigur e capabil. nu și pe al creației, desigur.